Bilanţul cutremurului cu magnitudinea 6,8 produs în Filipine creşte la 8 morţi

62403647
Profimedia

Bilanţul victimelor seismului cu magnitudinea 6,8 care s-a produs vineri după-amiază în sudul Filipine a crescut la opt morţi, a anunţat duminică agenţia naţională pentru managementul dezastrelor, transmite Xinhua.

Consiliul Naţional pentru Reducerea şi Gestionarea Riscului de Dezastre din Filipine a declarat că numărul victimelor "este încă supus validării", adăugând că oficialii provinciali continuă să efectueze evaluări.

Agenţia a precizat că o persoană a murit în provincia Davao Occidental, trei în provincia Cotabato de Sud şi patru în provincia Sarangani.

Cutremurul a afectat peste 1.500 de persoane. Aproximativ 50 de case şi peste 70 de structuri au fost avariate, inclusiv clădiri ale unor şcoli, instituţii guvernamentale, poduri, drumuri şi structuri private.

Unele dintre drumurile avariate sunt încă impracticabile, a adăugat agenţia.

Cutremurul produs în largul Filipine vineri, la ora locală 16:14 (08:14 GMT), a avut epicentrul la aproximativ 34 kilometri nord-vest de oraşul Sarangani din Davao Occidental, la o adâncime de 72 de kilometri.

Cutremurele se produc frecvent în Filipine, arhipelag situat pe "Cercul de Foc" al Pacificului, o zonă cu activitate seismică şi vulcanică intensă, care se întinde din Japonia până în bazinul Pacificului, trecând prin Asia de Sud-Est. 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62396942
Armata israeliană a aflat unde au fugit liderii Hamas rămași în viață. Nordul Fâșiei Gaza nu mai este controlat de teroriști

Oficiali israelieni cred că gruparea islamistă palestiniană Hamas a pierdut controlul asupra nordului Fâşiei Gaza, pe măsură ce avanposturile lor s-au prăbuşit şi comandanţii lor au fost ucişi sau au fugit către sudul Fâşiei Gaza.

62342991
Alegeri în Republica Moldova. Maia Sandu, apel către populația țării: „Decideţi liber cum vreţi să fie”

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat, duminică, un îndemn către populaţia din localităţile în care are loc al doilea tur al alegerilor locale "să meargă la vot şi să decidă ei cine le va conduce localitatea".

62393050
Erdogan: Turcia se va implica în reconstrucţia Gaza, dacă se va ajunge la o încetare a focului

Turcia va depune eforturi pentru a reconstrui infrastructura, spitalele şi şcolile deteriorate din Gaza, dacă se va ajunge la o încetare a focului, a declarat sâmbătă preşedintele Tayyip Erdogan, citat de presa turcă, relatează Reuters.

Recomandări
Luca niculescu
A început ședința de învestire a Guvernului. Luca Niculescu: România nu mai are timp de pierdut

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu a ajuns în Parlament pentru votul de învestitură, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

62509376
Sechestru dispus în mega-dosarul Nordis pentru recuperarea a 58 de milioane de euro. „Înșelăciune cu consecințe deosebit de grave”

Procurorii DIICOT au dispus, marți, instituirea sechestrului asigurător asupra a 184 de imobile și 14 terenuri în cadrul Dosarului „Nordis”, măsură luată în contextul extinderii urmăririi penale pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.