Baschetbalista americană Brittney Griner, transferată într-o închisoare pentru femei de pe timpul Gulagului

62303959
IMAGO

Baschetbalista americană Brittney Griner a fost mutată într-o închisoare pentru femei din estul îndepărtat al Rusiei.

Brittney Griner a ajuns într-o colonie penală din regiunea Mordovia, Rusia, a informat Reuters, citat de Insider. Baschetbalista WNBA a fost condamnată la 9 ani de închisoare, în luna august, pentru trafic de droguri, dar condamnarea ei este considerată nedreaptă de către SUA.

Potrivit unei surse locale, baschetbalista a fost mutată în colonia penală pentru femei IK-2 din Yavas, un oraș mic la aproximativ 300 de mile sud-est de Moscova. Informația a apărut după două săptămâni de tăcere din partea autorităților ruse cu privire la situația cetățeanului american, arată sursa citată.

Transferul în colonia penală pentru femei ar fi avut loc pe 4 noiembrie, la doar o zi după ce s-a întâlnit cu reprezentanți ai SUA.

„Nu avem nicio informație despre locația ei actuală exactă, sau despre destinația ei finală. În conformitate cu procedura standard legală rusă, avocații, precum și Ambasada SUA, ar trebui anunțați la sosirea ei la destinație. Notificarea se face prin poștă și, în mod normal, durează până la două săptămâni să ajungă la destinație”, au declarat avocații ei pentru Insider.

Apropiații se tem pentru sănătatea ei fizică și psihică

Închisorile rusești sunt cunoscute pentru condițiile mizere de detenție, astfel că avocații baschetbalistei au depus o nouă contestație față de condamnarea inițială, în încercarea de evita ca baschetbalista să ajungă într-o închisoare din timpul Gulagului, arată sursa citată. Agentul ei și-a manifestat îngrijorarea cu privire la sănătatea ei fizică și psihică.

Baschetbalista americană Brittney Griner a fost arestată în februarie, când vameșii unui aeroport din Moscova au găsit flacoane cu ulei de hașiș în bagajele ei. Șase luni mai târziu, ea a fost condamnată pentru contrabandă de droguri cu intenție criminală, în ciuda cererilor ei de clemență și a insistenței că nu a știut de comiterea unei infracțiuni. SUA o consideră închisă pe nedrept, și a făcut numeroase apeluri pentru punerea ei în libertate.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62302604
Aproape 40% dintre ucraineni nu au curent. Operator ucrainean de energie: S-ar putea să nu existe electricitate zile întregi

Aproximativ 40% dintre consumatorii ucraineni nu au curent electric în prezent, susține Dmitro Saharuk, directorul operatorului ucrainean de energie electrică DTEK.  

62301286
Patru hoți care au greșit casa pe care voiau să o spargă și-au cerut iertare proprietarilor, au făcut curățenie și au plecat

Jaf neobișnuit în Bagno a Ripoli, Florența. Patru hoți care au greșit locuința pe care voiau să o spargă și-au cerut scuze proprietarilor luați ostatici, au pus toate lucrurile pe care le furaseră la loc, au făcut curățenie și au plecat.

62303942
Raport: Forțele ruse au folosit cel puţin şapte tipuri de mine antipersonal în războiul din Ucraina

Armata rusă a folosit cel puţin şapte tipuri de mine antipersonal - șase cu fragmentare şi una cu efect de suflu - de când a invadat Ucraina, la 24 februarie, se arată într-un raport al Observatorului Minelor (Landmine Monitor).

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.