Banca centrală a Rusiei a relaxat din nou restricţiile de pe piaţa valutară

62270142

Banca centrală a Rusiei va permite băncilor din ”ţări neprietenoase” să tranzacţioneze între valute străine pe pieţele valutare din Rusia, a anunţat miercuri autoritatea de reglementare.

Moscova a etichetat ţările care i-au impus sancţiuni drept ”neprietenoase” – o listă care include întreaga Uniune Europeană, Statele Unite, Marea Britanie, Japonia, Australia şi altele, conform news.ro.

Banca centrală a abolit, de asemenea, o limită de 30% la plăţile în avans către nerezidenţi pe contractele de import pentru unele servicii - parte a controalelor valutare introduse după ce Rusia a trimis zeci de mii de soldaţi în Ucraina, declanşând o serie de sancţiuni occidentale.

Potrivit băncii, relaxarea restricţiilor ”va susţine activitatea economică externă şi va crea condiţiile pentru construirea unor noi lanţuri de aprovizionare”.

Rusia şi-a încurajat sectorul financiar să se îndepărteze de alte valute

Rusia şi-a încurajat sectorul financiar să se îndepărteze de dolarul american, euro şi alte valute ale ţărilor care au impus sancţiuni Moscovei începând cu 24 februarie.

Pe fondul scăderii importurilor şi a restricţiilor privind tranzacţionarea şi retragerile de valută străină, rubla a crescut la maxile multianuale. Dar acest lucru i-a speriat pe factorii de decizie, care spun că moneda puternică dăunează industriei ţării şi a determinat banca să reducă ratele dobânzilor şi să ridice treptat unele restricţii.

Permiterea ca băncile nerezidente din ”ţări neprietenoase” să înceapă tranzacţionarea între diferite valute străine pe piaţa rusă ”va ajuta băncile ruse să răspundă mai bine cererii companiilor şi cetăţenilor”, se arată în comunicat.

O interdicţie privind tranzacţionarea cu ruble va rămâne în vigoare, a spus banca centrală într-un comunicat, iar companiilor străine nefinanciare din ”ţări neprietenoase” le este în continuare interzisă orice tranzacţie valutară pe piaţa rusă.

Articol recomandat de sport.ro
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Citește și...
62261792
Zelenski: Rusia foloseşte Ucraina ca teren de testare pentru a ataca alte ţări
Rusia foloseşte Ucraina ca un teren de testare pentru posibile alte atacuri împotriva altor ţări europene, potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
62272614
Şeful CIA spune că nu există informaţii că Putin ar fi bolnav
Nu există informaţii că Vladimir Putin este instabil sau că are o sănătate şubredă, a spus directorul CIA William Burns, scrie BBC, conform News.ro. 
62269280
Joe Biden a spus că are cancer din cauza industriei petroliere. Casa Albă a venit cu precizări
Președintele american, Joe Biden, a declarat, miercuri, că are cancer, forțând biroul de presă de la Casa Albă să clarifice rapid declarația.