Avertismentul lui Vladimir Putin: Rusia își va „atinge obiectivele” în Ucraina

62305483
Shutterstock

Rusia îşi va „atinge obiectivele” în Ucraina, a dat asigurări vineri preşedintele rus Vladimir Putin, într-o întâlnire organizată de către Kremlin cu mame ale militarilor şi bărbaţilor mobilizaţi, difuzată de televiziunea publică, potrivit AFP.

Vladimir Putin a atacat, în această întâlnire, „inamicii din câmpul informaţional”, care caută, în opinia sa, „să devalorizeze, să discrediteze” ofensiva rusă în Ucraina.

„Noi trebuie să ne atingem obiectivele şi le vom atinge”, a spus liderul de la Kremlin, potrivit News.ro.

Jumătate dintre locuitorii Kievului sunt privaţi de miercuri de lumină.

În pofida unor eforturi ale inginerilor ucraineni, aproape jumătate dintre locuitorii capitalei ucrainene nu aveau electricitate vineri, în condiţii de temperaturi de iarnă, la două zile după atacuri ruse care au vizat încă o dată infrastructuri considerate esenţiale.

Această strategie a Moscovei - de bombardare a instalaţiilor energetice - adoptată începând din octombrie, în urma unor înfrângeri militare, constituie „crime de război”, au spus aliaţii din Occident ai Ucrainei.

Ea este denunţată drept o „crimă împotriva umanităţii” de către preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Trebuie să îndurăm această iarnă, o iarnă de care-şi va aduce aminte toată lumea”, a scris vineri, într-o postare pe Facebok, președintele Ucrainei.

Parisul şi Berlinul „vor susţine Ucraina până la capătul acestui conflict”, a spus vineri, la Berlin, premierul francez Élisabeth Borne, alături de omologul său german Olaf Scholz.

„Din prima zi a acestui război brutal, ţările noastre au oferit un ajutor de neclintit Ucrainei (...). Am acţionat în vederea unei reacţii europene puternice şi comune. Suntem, domnule cancelar, deplin aliniaţi: vom continua să o facem. Vom susţine Ucraina până la sfârşitul acestui conflict”, a spus Borne în această conferinţă de presă comună cu Scholz.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62305872
Atac puternic în Herson: Sunt cel puțin 15 morți și zeci de răniți, inclusiv un copil

Cel puţin 15 civili au fost ucişi vineri într-un bombardament rusesc al oraşului Herson, în sudul Ucrainei, anunţă un reprezentant al oraşului din care trupele Moscovei s-au retras în urmă cu două săptămâni.

 

62298590
Putin: Rusia nu este în război cu ucrainenii, ci cu cei care îi folosesc drept carne de tun

Armata rusă nu este în război cu cetățenii Ucrainei, ci cu cei care îi folosesc „ca carnea de tun”, scrie publicația rusă Kommersant.

62300676
Rusia denunţă drept o ”acţiune inamicală” rezoluţia prin care PE o cataloghează drept un ”stat care promovează terorismul”

Diplomaţia rusă denunţă vineri rezoluţia prin care Parlamentul European (PE) a calificat săptămâna aceasta Rusia drept un ”stat care promovează terorismul” şi apreciază că această decizie ”nu are nimic a face” cu lupta împotriva terorismului, scrie AFP.

Recomandări
Luca niculescu 2
PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Ce a răspuns PNL

În prima zi de negocieri, PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Sorin Grindeanu a anunțat că partidul său intră în guvern doar alături de PNL și UDMR. 

Crima uk dexter 2
Criminalul obsedat de „Dexter”, care a ucis o româncă în Marea Britanie, a fost prins după ce a cerut ajutor unor polițiști

Polițiștii români încearcă să găsească rudele unei tinere de 24 de ani care a fost ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.