Avertisment sumbru din Occident: „Putin ar putea lansa o armă nucleară împotriva NATO”

62259296

Chiar dacă Vladimir Putin a anunțat recent că Rusia nu are niciun interes să lupte cu cu NATO, un fost analist CIA avertizează că liderul de la Kremlin ar putea declanșa un război nuclear cu Alianța pentru a triumfa în Ucraina.

Peter Schroeder, fost analist CIA, e de părere că SUA ar putea ar putea subestima posibilitatea unui război nuclear între Rusia și NATO.

"Aceasta este o greșeală. Oficialii americani au înțeles greșit", a scris Peter Schroeder într-un articol pentru Foreign Affairs publicat miercuri.

"Este de fapt destul de puțin probabil ca președintele rus Vladimir Putin să folosească o armă nucleară pe câmpul de luptă din Ucraina, dar este foarte posibil ca el să se îndrepte spre folosirea uneia împotriva NATO", a adăugat Schroeder.

„Putin s-ar putea să nu se teamă de o confruntare nucleară”

Schroeder a petrecut circa două decenii lucrând pe probleme legate de Rusia. Pe lângă faptul că a lucrat pentru CIA, Schroeder a mai făcut stagii la ambasada SUA din Moscova și la Consiliul Național de Informații, informează Business Insider.

"Atunci când Putin își invocă arsenalul, el nu încearcă să avertizeze că Rusia ar putea folosi arme nucleare tactice în Ucraina. Mai degrabă, retorica sa este menită să amenințe NATO însăși", a declarat Schroeder în articolul său.

Astfel, fostul analist CIA crede că opțiunea folosirii armelor nucleare este ceva ce Putin ar putea face cu adevărat dacă ar vrea să câștige rapid războiul din Ucraina.

"Spre deosebire de Occident, Putin s-ar putea să nu se teamă de o confruntare nucleară: el este bine familiarizat cu arsenalul nuclear al Rusiei și cu principiile descurajării nucleare și, posibil, se consideră pe sine însuși ca fiind unicul potrivit pentru a naviga într-o criză nucleară", a scris Schroeder.

"Iar Putin a fost remarcabil de consecvent în ceea ce privește faptul că Rusia este dispusă să folosească arme nucleare împotriva NATO pentru a-și apăra interesele din Ucraina", a adăugat el, făcând referire la remarcile lui Putin de acum opt ani, când a spus că Rusia este pregătită să își mobilizeze forțele nucleare în timpul invaziei sale în Crimeea.

Ce s-ar putea întâmpla dacă Putin escaladează războiul

Schroeder a subliniat apoi modul în care Putin ar putea intensifica presiunea Rusiei asupra NATO.

"Dacă Putin escaladează războiul, de exemplu prin atacarea NATO cu arme convenționale, probabil că va acționa foarte rapid, pentru a nu da Statelor Unite șansa de a manevra pentru a se îndepărta de o criză", a scris el.

"De acolo, Moscova ar putea începe efectiv să folosească forța împotriva NATO", a spus Schroeder, adăugând că Rusia ar putea ataca avioane, nave și convoaie ale NATO pentru a trage NATO în luptă.

"În cele din urmă, în cel mai rău scenariu - unul în care Kremlinul ar căuta să șocheze lumea pentru a pune capăt războiului din Ucraina rapid și în termenii lui Putin - Rusia ar putea, de fapt, să lanseze o armă nucleară direct asupra teritoriului NATO", a continuat Schroeder.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
Citește și...
„Țara anului 2023” este din Europa. Ce stat a fost desemnat de The Economist și de ce

Grecia a fost aleasă „țara anului 2023” de jurnaliștii de la The Economist. Publicația a declarat că statul a dovedit că se pot câştiga alegeri şi fără demersuri populiste, ba chiar cu reforme economice dure şi sensibile, scrie News.ro.  

Valul de frig din China doboară recorduri. Au fost înregistrate temperaturi de minus 29 de grade | GALERIE FOTO

Noi recorduri de temperaturi scăzute au fost înregistrate joi în China, în contextul în care ţara se confruntă cu un val de frig persistent, care încheie un an de condiţii meteorologice extreme, informează AFP, citată de Agerpres.

 

Ucrainenii din străinătate, chemați la arme de Zelenski. Ce se întâmplă dacă nu se întorc de bunăvoie

În căutarea de soldaţi suplimentari, ministrul ucrainean al Apărării Rustem Umerov doreşte să îi cheme acasă anul viitor pe bărbaţii ucraineni care locuiesc în străinătate, informează joi dpa.

Recomandări
Eurostat: România, cea mai mare creștere a prețurilor la carburanți din UE. Combustibilii s-au scumpit cu 24,2% într-un an

Prețul mediu al combustibililor și lubrifianților în UE a crescut cu 16,9% în iulie 2026 față de iulie 2025, România înregistrând cea mai mare creștere anuală, arată Eurostat.

Schimbare majoră pentru partidele politice: nu ar mai putea fi înființate cu doar trei membri. Ce propune AEP

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Adrian Ţuţuianu, a anunţat că AEP a elaborat un proiect de lege privind partidele politice care a fost publicat, vineri, în consultare publică. 

Grefierii amenință că blochează instanțele și Parchetele de la 1 septembrie, nemulțumiți de proiectul legii salarizării

Sindicatul grefierilor Dicasterial amenință că, de la 1 septembrie, va bloca activitatea instanțelor și Parchetelor din toată țara, în semn de protest față de proiectul legii salarizării.