Atentat pus la cale de iranieni lângă Paris, dejucat. Reacţia Teheranului

61971057
Agerpres

Un cuplu de cetăţeni belgieni de origine iraniană sunt acuzaţi că au vrut să comită atentatul în acest week-end.

Persoanele arestate în Belgia în legătură cu un atentat planificat împotriva unui miting organizat în apropiere de Paris de Mujahedinii Poporului (MEK) aparţin de fapt acestui grup de opoziţie iranian, potrivit site-ului Ministerului Afacerilor Externe iranian, notează France Presse.

"Pe baza informaţiilor disponibile, persoanele arestate în Belgia sunt elemente operaţionale cunoscute ale MEK", scrie miercuri ministerul, citându-l pe purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, Bahram Ghassemi.

Iranul îi consideră "terorişti" pe membrii acestui grup de inspiraţie marxistă înfiinţat în 1965 şi interzis de Teheran din 1981.

Autorităţile franceze şi belgiene au anunţat luni arestarea în Belgia a unui cuplu de belgieni de origine iraniană suspectaţi că au vrut să comită un atentat cu exploziv împotriva unei adunări a MEK, organizată sâmbătă la Villepinte lângă Paris şi la care au participat mai multe personalităţi politice americane, precum fostul primar al oraşului New York, Rudy Giuliani, acum avocatul personal al preşedintelui SUA Donald Trump.

Anunţul a coincis cu începerea unui turneu european de trei zile al preşedintelui iranian Hassan Rouhani, vizând să obţină în Elveţia şi Austria garanţii economice cerute de Teheran pentru a continua să rămână parte în acordul internaţional asupra programului său nuclear din 2015, după retragerea Statelor Unite din acest pact, anunţată în mai.

Ironizând asupra acestei coincidenţe, ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif, care îl însoţeşte pe Rouhani în Europa, a declarat luni că afacerea acestui atentat dejucat de la Villepinte este un complot împotriva Iranului şi a propus ajutorul ţării sale pentru a se afla adevărul.

"Autorităţile iraniene competente sunt pregătite să coopereze, după caz, prin prezentarea documentelor şi a dovezilor necesare pentru a se face lumină asupra amplorii reale a acestui scenariu pregătit şi orchestrat de grupul terorist MEK", repetă web-site-ul Ministerului Afacerilor Externe.

În timp ce Rouhani urmează să aibă discuţii oficiale miercuri la Viena, autorităţile austriece au cerut Iranului să ridice imunitatea unui diplomat iranian în post în capitala austriacă şi arestat în Germania, suspectat de implicare în presupusul proiect de atentat de la Villepinte.

Autorităţile iraniene nu au reacţionat public la această cerere până miercuri la amiază.

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
61971036
Cea mai bună echipă de salvatori din lume, adusă să scoată victimele din peștera din Thailanda

Rick Stanton și John Volanthen se numără printre primele persoane care au ajuns la cele 13 persoane captive în peștera din Thailanda.

61971028
Violențe în Franța, după ce un tânăr de 22 de ani a fost împușcat în timpul unui control

Un tânăr de 22 de ani a murit, marți seara, în orașul francez Nantes, după ce a fost împușcat de un agent de poliție, în timpul unui control de rutină. În urma acestui incient, oamenii au ieșit în stradă în semn de protest.

61971027
Val de caniculă în Canada. 6 persoane au murit

Șase persoane au murit, la Montreal, de la începutul valului de caniculă. Astfel, autoritățile canadiene au activat planul de urgență.

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.