Atacurile israeliene din Gaza au sfârșit cu cel puţin 11 morţi în zone unde mii de oameni aşteptau ajutoare

62562718
Shutterstock

Cel puţin 11 persoane au fost ucise sâmbătă în atacuri aeriene israeliene în care mii de oameni s-au adunat pentru a obţine hrană, declară martori, în Fâşia Gaza pe care o asediază şi devastată de peste 21 de luni de război.

Patru palestinieni au fost ucişi într-un apartament, vizat într-un atac, în cartierul al-Rimal, în oraşul Gaza (nord), anunţă un purtător de cuvânt al Apărării Civile, Mahmud Basal.

Un cuplu a fost ucis în aceeaşi zonă într-un bombardament, a anunţat el.

Alt locuitor a fost ucis „după ce forţe israeliene au deschis focul asupra unor persoane care aşteptau ajutor umanitar”, la nord-est de oraşul Gaza.

Martori declară AFP că mii de persoane erau adunate în locul respectiv pentru a obţine hrană.

Unul dintre martori, Abu Samir Hamudeh, în vârstă de 42 de ani, declară că armata israeliană a deschis focul „atunci când oamenii au încercat să se apropie de punctul de distribuţie” - situat într-un post militar.

Armata israeliană anună într-un comunicat că a „lovit peste 100 de ţinte teroriste în Fâşia Gaza”, în ultimele 24 de ore.

Restricţii impuse presei de către Israel, care asediază Fâşia Gaza de la începutul războiului, la 7 octombrie 2023, şi un acces dificil în enclavă împiedică AFP să verifice în mod independent informaţiile făcute publice de către părţi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62562720
Ghislaine Maxwell, complicea pedofilului Epstein, a primit imunitate provizorie și a fost audiată 9 ore. Legăturile cu Trump

Ghislaine Maxwell, considerată cheia dosarului Epstein, a răspuns întrebărilor oficialilor Departamentului de Justiție despre „100 de persoane diferite" legate de defunctul pedofil Jeffrey Epstein.

62562714
Motivul pentru care premierul Italiei nu susține recunoașterea statului Palestina înainte de înființare

Prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, a declarat sâmbătă că recunoaşterea statului Palestina înainte de înfiinţarea lui ar putea fi contraproductivă.

62379737
Se dau lupte grele în estul Ucrainei. Trupele lui Putin încearcă să cucerească una dintre cele mai valoroase mine

Forţe ucrainene purtau lupte aprige în zona oraşului Pokrovsk (est), un nod logistic şi feroviar strategic pentru Kiev, unde se află singura mină de cărbune cocsificabil din Ucraina, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.