Atacul Rusiei de joi asupra Kievului a provocat 31 de morți, inclusiv 5 copii. Este cel mai sângeros din acest an

62564255
Getty

Bilanțul atacului rusesc asupra Kievului din noaptea de miercuri spre joi a crescut la 31 de morți, dintre care 5 copii, în timp ce alte 159 de persoane au fost rănite, inclusiv 16 copii, relatează presa ucraineană.

Atacul cu cei mai mulți morți asupra capitalei ucrainene a avut loc în decembrie 2024, când 33 de persoane au fost ucise.

Rusia a lansat peste 300 de drone și opt rachete

Rusia a lansat peste 300 de drone și opt rachete în primele ore ale dimineții de joi.

Dintre copiii morți, cel mai mic avea 2 ani. De asemenea, serviciul de salvare a declarat că 16 dintre răniți sunt copii, cel mai mare număr de minori răniți într-un singur atac asupra capitalei Ucrainei de când Rusia a început invazia pe scară largă, în urmă cu aproape trei ani și jumătate.

Autoritățile au declarat vineri zi de doliu, în timp ce operațiunile de salvare continuă.

„Lumea dispune de toate instrumentele necesare pentru a se asigura că Rusia va fi adusă în fața justiției. Ceea ce lipsește nu este puterea, ci voința”, a comentat pe X premierul Iulia Svîrîdenko.

Președintele SUA, Donald Trump, vorbind joi în fața reporterilor în Biroul Oval, a criticat dur comportamentul „dezgustător” al Rusiei față de Ucraina, dar a spus că nu este sigur că sancțiunile vor descuraja Rusia. El i-a dat președintelui rus Vladimir Putin termen până pe 8 august pentru a ajunge la un acord, altfel va răspunde cu presiuni economice.

Amenințarea noilor tarife și răspunsul SUA

Atacul de joi a avut loc la scurt timp după ce președintele american Donald Trump a amenințat că va impune noi tarife Rusiei în termen de 10 zile, dacă Kremlinul nu este de acord să înceteze războiul său la scară largă împotriva Ucrainei.

„Kievul este sub un atac masiv cu drone. Nu este niciun dubiu, acesta este răspunsul lui Putin la termenul limită al președintelui Trump", a scris pe X Meaghan Mobbs, fiica trimisului special al SUA pentru Ucraina, Keith Kellogg. „El testează voința și puterea americană. Nu trebuie să părem neajutorați”, a adăugat ea.

Cel puțin 27 de locuri din oraș au fost vizate, în principal în cartierul Solomianski, unde au fost lovite o instituție de învățământ și o clădire rezidențială. Peste 100 de clădiri au suferit avarii în acest cartier.

Cartierul Sviatoșînski din Kiev a fost, de asemenea, atacat. Mai multe vehicule au luat foc, și resturi de drone au lovit etajul nouă al unei clădiri rezidențiale.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62301273
Controverse în Polonia și Franța, din cauza noii bancnote euro cu Marie Curie. Ce s-a întâmplat

Lucrările pentru un nou design al bancnotelor euro intră într-o fază crucială. Deși Banca Centrală Europeană (BCE) intenționează să le introducă peste câțiva ani, una dintre propuneri a provocat deja o controversă între Varșovia și Paris.

62564226
Stare de urgenţă în New York şi New Jersey, din cauza inundaţiilor. Cel puţin 1170 de zboruri anulate. FOTO & VIDEO

Guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul și guvernatorul interimar al New Jersey au declarat joi stare de urgență, din cauza inundațiilor provocate de ploile torențiale, transmite Reuters.

62538046
Delir marca Putin: Obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar sper că negocierile de pace vor continua

Preşedintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace între Rusia şi Ucraina vor continua.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.