Atacatorul din New York plănuia să se întoarcă în Uzbekistan. Soră: Nu avea gânduri negative

61919010
AFP

Sora lui Sayfullo Saipov, bărbatul care a intrat cu o camionetă în pietonii dintr-o zonă aglomerată din New York, susține că acesta îi mărturisise recent că își dorește să se întoarcă în țara sa natală, Uzbekistan.

 

„Mi-a zis că dorința lui e să revină acasă. Ne-a mai zis că îi e dor de noi, iar că după ce se întoarce, vom locui împreună. Începuse deja să-și pună planurile în aplicare”, a spus Umida Saipova pentru CNN.

Totodată, sora lui Saipov susține că fratele ei nu avea „gânduri negative” despre Statele Unite.

Umida Saipova, în vârstă de 27 de ani, este una dintre cele trei surori ale bărbatului responsabil de moartea a opt persoane și rănirea altor 12. Potrivit acesteia, fratele ei ținea legătura constant cu familia, deși nu i-a mai văzut de opt ani.

Totodată, ea s-a declarat „socată” de ceea ce a făcut fratele ei, iar vestea a venit „ca un coșmar”: „Nu ne putem da seama ce s-a întâmplat”.

Potrivit acesteia, fratele ei era destul de ocupat, având trei opii, între care și un bebeluș născut în luna august.

„Megea la muncă, se întorcea acasă, își lua fiica de la școală. Nu avea prieteni noi și ținea în special legătura cu prietenii vechi și colegii din Tashkent”, a mai spus Umida Saipova.

La rândul lor, prietenii și apropiații susțin că Sayfullo Saipov nu a dat niciun fel de indiciu că s-a radicalizat. De exemplu, un vecin din localitatea în care acesta avea rezidența, susține că bărbatului îi plăcea liniștea și că a reușit să potolească un conflict, în urmă cu șase luni.

Mama atacatorului îl vizitase în luna iunie. „Nu a observat niciun semn suspicios. Dacă ar fi observat ceva diferit, ar fi verificat ce se întâmplă”, a mai spus sora lui Saipov.

Când a auzit de ce a făcut fiul ei, femeia a leșinat și a fost dusă la spital.

„Adevărul e că era complet conștient; iubește Uzbekistanul, e muncitor. Mereu vorbea despre patrie și nu avea idei periculoase. Aș vrea să-mi întreb fratele ce l-a determinat. Poate că mi-ar spune de ce a făcut asta”, a mai precizat ea.

Sayfullo Saipov, în vârstă de 29 de ani, le-a spus atacatorilor că a intrat intenționat în oamenii de pe o pistă de bicicliști. După aceea, a intrat cu mașina într-un autobuz școlar și a ieșit pe stradă cu arme false. La scurt timp, a fost împușcat de poliție și dus la spital pentru a fi operat. El a mărturisit că voia să facă și mai multe victime și a cerut să afișeze un steag al grupării Stat Islamic în camera sa de spital. Totodată, în mașină a fost găsit un bilețel în care preciza că gruparea jihadistă nu va fi înfrântă.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61919948
Poliția rusă anunță arestarea a 263 de persoane, pentru „încălcarea ordinii publice". Un ONG susține că numărul e mai mare

Serviciile ruse de securitate au declarat duminică că au reținut 263 de persoane în centrul Moscovei pentru "încălcarea ordinii publice".

61919721
Carles Puigdemont s-a predat poliției belgiene. Extrădarea ar putea dura cel puțin 6 săptămâni

Fostul lider al Cataloniei, Carles Puigdemont, s-a predat poliției belgiene.

61897929
Două atentate sinucigașe au lovit nordul Irakului: 5 morți și cel puțin 20 de răniți

Două atentate sinucigașe au lovit orașul Kirkuk din nordul Irakului

Recomandări
luca niculescu
Luca Niculescu, după prima ședință de Guvern: „Scăderea TVA, indexarea pensiilor - toți ne dorim să trăim mai bine”

Guvernul Niculescu a avut marți seara prima sa ședință, imediat după depunerea jurământului. Premierul a prezentat lista priorităților și a cerut să fie judecat „pentru rezultatele” pe care le va obține. 

Vlcsnap 2026 10 20 18h08m24s728
Noi sesizări privind ploșnițele la ASE, la câteva săptămâni de la primele reclamații. „Majoritatea sunt în cămine”

Ploșnițele tot apar în Capitală. La aproape trei săptămâni de când studenții de la ASE au reclamat că au găsit aceste insecte în clădirile universității, au trimis noi sesizări.

Vlcsnap 2026 10 20 19h14m55s269
România are din nou Guvern. PSD anunță răzbunare „din prima zi”, PNL anticipează eșecul lui Niculescu: „Nu aveți nicio șansă”

România are un Guvern cu puteri depline. După 169 de zile de criză politică și 3 premieri desemnați fără succes, Luca Niculescu a obținut votul de încredere al Parlamentului.