Atac asupra unor blocuri la Odesa: Cel puţin opt morţi, între care un bebeluş de trei luni

62255696
Twitter

Cel puţin opt persoane au fost ucise şi alte 18 rănite în urma unor atacuri cu rachete ruseşti sâmbătă asupra oraşului-port Odesa, în sudul Ucrainei.

Vezi aici cele mai recente informații despre Războiul din Ucraina | LIVE UPDATE

Inițial, şeful de cabinet al preşedinţiei ucrainene a transmis că sunt cinci morți, dar apoi președintele Volodomir Zelenski a informat că este vorba despre opt morți. 

"Odesa: cinci ucraineni ucişi şi 18 răniţi. Iar aceştia nu sunt decât cei care au fost găsiţi în acest stadiu. Potrivit tuturor aparenţelor, bilanţul va fi mai mare", indicase pe Telegram Andrii Ermak, precizând că printre cei ucişi figurează şi un "bebeluş de trei luni", conform AFP.

"Opt persoane au murit în acest stadiu şi alte 18 sau 20 sunt rănite", a afirmat Zelenski în cursul unei conferinţe de presă la Kiev.

Două rachete de croazieră au lovit o instalaţie militară şi alte două- clădiri rezidenţiale din Odesa, port la Marea Neagră. Alte două rachete (aparent X555 sau X101) au fost distruse de sistemul de apărare antiaerian, a anunţat comandamentul operativ "Sud" al forţelor armate ucrainene.

Ultimul atac major asupra Odesei a avut loc la începutul lunii aprilie.

"Singurul obiectiv al loviturilor cu rachete ruseşti asupra Odesei este de a semăna teroare", a scris ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba pe Twitter, cerând să fie pus "un zid între civilizaţie şi barbarii care atacă oraşe paşnice cu rachete".

Armata aerului ucraineană a afirmat pe Facebook că forţele ruse ar fi lansat rachetele respective de pe bombardiere Tu-95 dinspre zona Mării Caspice.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62255686
Alegerile prezidențiale din Franța 2022, al doilea tur de scrutin, au început în teritoriile de peste mări
Alegerile prezidenţiale franceze au început sâmbătă, în arhipelagul Saint-Pierre-et-Miquelon.
62246319
Patriarhul rus Chiril, aliat al lui Putin, îşi exprimă speranţa, în ajunul Paştelui, ca Războiul rus în Ucraina să se termine
Patriarhul Chiril, conducătorul Bisericii Ortodoxe ruse, a anunţat sâmbătă că speră ca războiul rus în Ucraina să se termine rapid, însă fără să-l condamne, relatează AFP, citată de News.ro.
62255677
UE și-a finalizat legislația pentru a elimina zonele fără lege de pe internet
Statele membre ale UE, Comisia şi Parlamentul au finalizat sâmbătă o nouă legislaţie care va permite să se lupte mai bine împotriva derivelor pe internet.