Anunțul oficial făcut de Macron. La ce a renunțat președintele francez

62053545
Getty

Preşedinte francez Emmanuel Macron renunţă la pensia de peste 6.000 de euro la care ar avea drept că fost şef de stat.

Aflat într-o vizită în Africa, Emmanuel Macron a făcut declarația aceasta cu speranța că îi va calma pe sindicaliştii care se opun noii reforme a pensiilor.

Negocierile ar putea fi reluate abia după Revelion. Între timp, Macron le-a transmis sindicaliştilor că ar fi benefic un armistiţiu, la final de an, pentru a-i respecta pe cetățeni.

Transportul în comun este perturbat în Franţa de două săptămâni. La Paris jumătate din liniile de metrou sunt închise, iar trenurile de mare viteză funcţionează şi ele tot la jumătate din capacitatea obişnuită.

Macron, care a împlinit 42 de ani pe 21 decembrie, şi al cărui prim mandat de preşedinte se termină în 2022, a decis, de asemenea, să nu facă parte, pe viitor, din Consiliul Constituţional francez. Foştii preşedinţi ai Franţei sunt membri de drept pe viaţă ai acestui Consiliu şi primesc o indemnizaţie lunară de 13.500 de euro.

Conform Palatului Elysée, "nu există o dorinţă de vizibilitate" ci doar "o dorinţă de consecvenţă" din partea lui Emmanuel Macron, primul preşedinte care va renunţa la pensia pe viaţa la care are dreptul după încheierea mandatului.

Pensia unui fost preşedinte este de 6.220 de euro brut lunar. Conform unei legi din 1955, această suma nu este supusă vreunei limite de vârstă, de venituri sau de număr de mandate.

"El a decis că nu i se va aplica această lege pe termen scurt în 2022 sau în 2027, în cazul unui al doilea mandat", a precizat administraţia prezidenţială pentru AFP, confirmând informaţiile apărute în ziarul Le Parisien.

În schimb, "un nou sistem va fi creat în cadrul viitoarei scheme universale de puncte" care, în contextul reformei în curs, trebuie să înlocuiască cele 42 de scheme de pensii care se aplică în prezent în Franţa.

Potrivit Palatului Elysée, consecvenţă înseamnă că, pe viitor, legea din 1955 nu se va mai aplica niciunui viitor preşedinte.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62100166
Inundații grave în Europa. Cel puțin șase persoane au murit

Ploile torențiale cauzate de o furtună puternică, denumită Elsa, au provocat inundații grave în Spania și Portugalia.

62100142
Condiții meteo „catastrofice” în Australia. Avertismentul MAE pentru români

Un val puternic de căldură favorizează propagarea incendiilor care devastează Australia, iar focarele ieşite de sub control din vecinătatea oraşului Sydney s-au înrăutăţit în aceste condiţii „catastrofice”, informează AFP.

62100140
Cel puţin 18 morţi într-un schimb de focuri într-o închisoare, în Honduras

Cel puţin 18 deţinuţi au fost ucişi şi 16 răniţi într-un schimb de focuri dintr-o închisoare din Honduras în noaptea de vineri spre sâmbătă, a anunţat administraţia penitenciară într-un comunicat, relatează AFP.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.