Angela Merkel recunoaște că a încercat să încetinească aderarea Ucrainei la NATO. Motivul invocat de fostul cancelar german

62311056
Shutterstock

Fostul cancelar german Angela Merkel a încercat să încetinească o apropiere rapidă a Ucrainei de NATO în timpul mandatului ei în fruntea guvernului, potrivit unor extrase din memoriile cancelarului publicate în avans de cotidianul Die Zeit.

În cartea sa intitulată "Libertate. Memorii 1954-2021", care urmează să apară marţea viitoare, fosta lideră a Uniunii Creştin Democrate germane (CDU) reflectează asupra summitului-cheie al NATO de la Bucureşti din 2008, când au fost discutate candidaturile Ucrainei şi Georgiei.

Merkel recunoaşte dorinţa puternică a ţărilor din Europa centrală şi de est de a adera la NATO rapid, explicând însă că, în opinia sa, integrarea de noi membri trebuie să sporească nu doar securitatea respectivelor state, ci şi a NATO în ansamblu.

Merkel îşi exprimă în special preocuparea în carte faţă de legăturile Ucrainei cu Rusia, în mod specific prezenţa Flotei ruse a Mării Negre, cu baza în peninsula ucraineană Crimeea, anexată ulterior ilegal de Rusia în 2014, relatează joi dpa, citată de Agerpres.

Ea mai scrie că niciun alt candidat anterior la NATO nu s-a confruntat cu o astfel de situaţie şi că aceste complicaţii militare ar fi putut crea riscuri pentru Alianţă.

În acel moment, Merkel a remarcat că doar o minoritate din populaţia Ucrainei susţinea aderarea la NATO.

Abordarea lui Merkel faţă de Ucraina continuă să fie criticată la Kiev.

Angela Merkel discută de asemenea despre compromisul la care s-a ajuns în cele din urmă, dar cu costuri semnificative.

Fostul cancelar scrie că eşecul de a le oferi Ucrainei şi Georgiei un plan clar de acţiune pentru aderare a reprezentat o lovitură pentru aspiraţiile lor, în timp ce promisiunea generală a NATO privind viitoarea lor aderare a reprezentat o provocare directă la adresa intereselor ruse, ceea ce ea considera a fi o provocare faţă de preşedintele rus Vladimir Putin.

Cartea Angelei Merkel va fi publicată în peste 30 de ţări.

Angela Merkel s-a aflat la cârma celei mai mari economii a Europei timp de 16 ani, între 2005 şi 2021. A fost, totodată, prima femeie cancelar a Germaniei.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Operațiunea „Bombă la bursă” a fost dejucată de FBI. Un american născut în SUA voia să înceapă „reinițializarea statului”

Un american care intenționa să detoneze o bombă în fața Bursei din New York a fost arestat de agenți FBI sub acoperire, care îi câștigaseră încrederea.

Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală în Ucraina, anunță Kievul

În dimineața zilei de joi, Rusia a lansat o rachetă balistică intercontinentală și alte opt tipuri de rachete în Dnipro, anunță Forțele Aeriene ucrainene.

Republica Moldova a încheiat un acord de securitate cu o forță din NATO. Și România și-a oferit sprijinul pentru țara vecină

Marea Britanie şi România şi-au oferit miercuri sprijinul Republicii Moldova pentru a face faţă efectelor invaziei Rusiei în Ucraina vecină, Londra semnând un nou acord de parteneriat pentru securitate şi apărare cu Chişinăul, relatează Reuters.

Recomandări
Raport: Veterani din trupele speciale britanice antrenează pentru război ruși în Bulgaria și Serbia. Un curs costă 4.000 euro

Veterani din trupele speciale britanice antrenează pentru război ruși în tabere din Bulgaria și Serbia, scrie presa de la Sofia, potrivit căreia un astfel de curs costă 4.000 de euro. 

RO-Alert în nordul județului Tulcea. Oamenii, avertizați că există riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian

Un mesaj RO-Alert a fost transmis, joi după-amiază, pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, cetățenii fiind avertizați de posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.

Kelemen Hunor neagă că l-ar fi refuzat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier: „Este minciună! Este dezinformare!”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, respinge informațiile potrivit cărora s-ar fi opus desemnării lui Luca Niculescu pentru funcția de premier și susține că nu i-a cerut președintelui Nicușor Dan să nominalizeze exclusiv o persoană cu carnet de partid.