Anchetă în Bulgaria, după ce s-au descoperit 2 otrăviri similare cu cazul Skripal

61970958
Agerpres

Parlamentul de la Sofia va ancheta dacă agenţii GRU acuzaţi de otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia nu ar fi fost implicaţi într-un caz similar în Bulgaria.

 

Parlamentul de la Sofia se va autosesiza după informaţiile publicate de site-ul de investigaţii Bellingcat potrivit cărora un agent al serviciului de informaţii al armatei ruse GRU ar putea avea legătură cu posibila otrăvire a unui om de afaceri bulgar şi a fiului său în Bulgaria, în 2015, a anunţat sâmbătă şeful majorităţii parlamentare, informează AFP.

Potrivit Bellingcat, acest agent al GRU a sosit în Bulgaria cu câteva zile înainte ca cei doi bărbaţi să sufere de o maladie misterioasă şi să fie spitalizaţi.

Site-ul de investigaţii mai susţine, conform informaţiilor publicate joi, că acelaşi agent al GRU se afla în Marea Britanie în momentul otrăvirii cu Noviciok a fostului agent dublu Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia, în martie 2018, la Salisbury. Nu este vorba despre vreunul din cei doi agenţi ai GRU cărora autorităţile britanice le impută otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei sale. Bellingcat îl prezintă drept "un al treilea suspect" care a acţionat sub identitatea de Serghei Fedotov.

Şeful grupului parlamentar al partidului conservator GERB (la putere), Ţvetan Ţvetanov, a anunţat sâmbătă că o comisie parlamentară va audia joi reprezentanţi ai serviciilor secrete bulgare pe tema presupusei otrăviri a omului de afaceri bulgar Emilian Gebrev şi a fiului său şi îl legătură cu "informaţiile privind complicitatea autorului în afacerea Skripal".

decontaminare Salisbury

"Sunt sigur că necesara coordonare a fost deja stabilită între autorităţile bulgare, europene şi britanice şi că vor acţiona intens în legătură cu acest dosar", a adăugat Ţvetan Ţvetanov.

La 28 aprilie 2015, Emilian Gebrev, om de afaceri în domeniul armamentului, a fost spitalizat după ce a leşinat în timpul unei recepţii la Sofia. Fiul său şi un membru important al companiei lui Gebrev au fost de asemenea afectaţi. După o perioadă de comă, starea lui Gebrev, în prezent în vârstă de 64 de ani, s-a ameliorat, iar o lună mai târziu bărbatul a ieşit din spital, a relatat Bellingcat. "Medicii au presupus că otrava a fost administrată sau consumată în ziua sau în zilele anterioare datei de 28 aprilie", scrie site-ul, care precizează că substanţa folosită nu a fost identificată. Potrivit sursei citate, Gebrev ar fi fost din nou spitalizat în luna mai a anului 2015.

Serghei Fedotov, un rus în vârstă de 45 de ani, ar fi sosit în Bulgaria la bordul unui avion care venea de la Moscova, la 24 aprilie 2015, şi nu s-ar fi întors la 30 aprilie, când avea programat zborul retur, ci a fost localizat pe aeroportul din Istanbul în seara zilei de 28 aprilie. Fedotov s-ar fi reîntors în Bulgaria pentru câteva zile în luna mai a aceluiaşi an.

În ceea ce priveşte conexiunile cu afacerea Skripal, site-ul Bellingcat susţine că acest presupus agent al GRU a aterizat la Londra, via Moscova, în data de 2 martie 2018. Serghei Skripal şi fiica sa Iulia au fost otrăviţi la 4 martie cu Noviciok, un puternic agent neurotoxic de concepţie sovietică.

Atacul comis la Salisbury este considerat drept prima utilizare de către Rusia a armelor chimice în Europa de la încheierea celui de-al doilea Război Mondial. Incidentul a provocat o criză diplomatică între Marea Britanie şi Rusia, care a negat orice implicare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62020561
Protest cu 200.000 de oameni, în Roma. "Guvernul trebuie să intre în lumea reală"

Zeci de mii de oameni au protestat la Roma sâmbătă împotriva guvernului populist al Italiei, a relatat presa locală, preluată de dpa.

62016047
Decizia prințului Philip, după accidentul rutier din ianuarie. La ce a renunțat

Prinţul Philip, în vârstă de 97 de ani, consortul reginei Elizabeth a II-a, a renunţat la permisul de conducere după ce a fost implicat într-un accident, luna trecută, informează BBC.

62020559
Secţie de poliţie luată cu asalt, în Kiev. Bătălie între activişti şi agenţi. VIDEO

Circa 40 de oameni au încercat sâmbătă să intre cu forţa într-o secţie de poliţie din Kiev, incidentul soldându-se cu ciocniri cu forţele de ordine, au anunţat autorităţile ucrainene, transmite dpa.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.