Ambasadorul Rusiei la ONU: Nu putem exclude posibilitatea unui război între Rusia și SUA

61952987
Getty

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassili Nebenzia, le-a cerut Statelor Unite și aliaților să se abțină de la acțiuni militare în Siria.

Nebenzia susține că ar putea izbucni un război dacă lucrurile vor continua așa.

Ambasadorul rus la ONU a fost întrebat de reporteri dacă se referă la un război între SUA și Rusia și a reacționat imediat.

”Nu putem exclude nicio posibilitate, din păcate, deoarece am văzut ce mesaje vin de la Washingon. Foarte beligerante.

Ei știu că noi ne aflăm acolo, sper că vom dialoga pe canalele principale pentru a evita o escaladare periculoasă.

Pericolul unei escaladări este foarte mare, pentru că avem militari acolo, în Siria, deci situația este foarte periculoasă”, a spus Vassili Nebenzia, citat de Reuters.

Joi seară a avut loc o reuniune cu ușile închise la ONU.

Propunerea Suediei asupra unei rezoluţii pentru o misiune de dezarmare chimică în Siria nu a fost abordată în cursul reuniunii.

Potrivit unor surse diplomatice, această propunere a fost respinsă în principal de Statele Unite, Franţa, Marea Britanie şi Olanda, pentru că ea nu impune crearea unui mecanism de anchetă asupra presupuselor atacuri chimice ce ar fi avut loc sâmbătă la Douma. 

Vineri, se va reuni Consiliul de Securitate al ONU, în prezența secretarului general, Antonio Guterres.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
61952985
Un bărbat și-a înjunghiat mortal fosta soție și fiul, într-o stație de metrou din Germania
Un bărbat este suspectat că și-ar fi ucis fosta soție și copilul, într-o stație de metrou din Hamburg.
61952984
Un copil de 2 ani, la un pas de moarte, după ce un lanț de restaurante a greșit comanda
Un băiețel a ajuns, în stare gravă, la spital, după ce părinții săi au primit o comandă greșită de pizza.
61941434
Un italian a scris pe Facebook că a fost atacat de români cu pistoale. Ce au găsit carabinierii
Întâmplare bizară în Italia, unde un bărbat s-a ales cu dosar după o postare pe Facebook.