COD ROSU in India. Ciclonul Phailin a ucis pana acum 14 persoane; peste 1 milion de evacuati

61398649

Cel putin 14 persoane au murit in timp ce ciclonul Phailin a traversat coasta de est a Indiei, a anuntat duminica un oficial din cadrul Agentiei nationale pentru gestionarea situatiilor de catastrofa, relateaza AFP.

DUMINICA

UPDATE ORA 17:14 "Sunt 13 morti in (statul) Odisha si unul in (statul) Andhra Pradesh. Am reusit sa limitam numarul victimelor", a declarat intr-o conferinta de presa Shashidhar Reddy, vicepresedintele Agentiei.

Autoritatile apreciaza ca au limitat numarul victimelor multumita unei vaste operatiuni de evacuare, a peste un milion de persoane, inainte de sosirea furtunii.

UPDATE ORA 9:30 Puternicul ciclon Phailin, care a atins estul Indiei sambata, a provocat cinci morti, patru persoane ucise de arbori cazuti si o femeie in varsta ingropata sub daramaturile casei sale, a transmis Times of India pe site-ul de Internet, citat de AFP.

Doua persoane au murit in districtul Ganjam din statul Orissa, lovite de un copac smuls de rafalele puternice de vant care au precedat sosirea lui Phailin.

Alte doua persoane au cunoscut aceeasi soarta in districtul Jagatsinghpur din acelasi stat, in timp ce o femeie octogenara a murit in urma prabusirii casei sale.

Serviciile de urgenta nu au fost in masura sa confirme oficial aceste decese, in timp ce un functionar care dorit sa pastreze anonimatul a raportat un bilant de sase morti, in statele Orissa su Andra Pradesh, principala zona amenintata de ciclon, fara a putea da alte detalii.
 

SAMBATA

Ciclonul a atins orasul de coasta Gopalpur, in statul Odisha, imediat dupa ora locala 21.00 (18.30, ora Romaniei) si urmeaza sa strabata o fasie de coasta de 150 de kilometri in urmatoarele sase ore, a anuntat un reprezentant al serviciilor meteorologice indiene.

"Foarte violentul ciclon Phailin a inceput sa atinga coasta in apropierea orasului Goalpur. Viteza inregistrata a rafalelor de vant este de 200 de kilometri la ora", a declarat L.S. Rathore, directorul serviciilor meteorologice indiene, intr-o conferinta de presa.

El urmeaza sa ramana clasat in categoria "furtunilor ciclonice foarte violente" timp de sase ore, dupa care va pierde din putere, a adaugat oficialul. Rafalele de vant pot atinge pana la 240 de kilometri pe ora, iar ciclonul ar putea fi cel mai puternic care traverseaza aceasta regiune a Indiei in ultimii 14 ani, nivelul apelor amenintand sa atinga trei metri in zona de coasta.

In statele vecine Odisha si Andhra Pradesh se inregistrau rafale de vant care tranteau copaci la pamant, cu cateva ore inainte ca ciclonul sa atinga zona de coasta. Regiunea a fost deja sinistrata in 1999 de un ciclon care a provocat moartea a aproximativ 8.000 de persoane.

Aproximativ 550.000 de persoane au fost evacuate inainte de sosirea ciclonului, dintre care 450.000 in Odisha si 100.000 in Andra Pradesh, a declarat ministrul de Interne Sushilkumar Shinde.

Autoritatile din Bengalul de Vest, un stat vecin, au anuntat ca hotelurile din zona de coasta au fost evacuate. "Unii nu vor sa plece si opun rezistenta. Insa oficiali discuta cu ei si ii determina sa plece", a spus ministrul de Interne.

Aceste persoane, inghesuite in autobuze si ricse, si-au parasit locuintele, luandu-si bunurile cu ele, intr-un flux continuu, spre adaposturi de urgenta. Este vorba despre una dintre cele mai importante miscari de populatie organizate vreodata in India, potrivit oficialului. La Gopalpur, in zona de coasta, femei si copii au fost primii adapostiti in scoli, adaposturi de urgenta si cladiri publice, unde li s-a oferit hrana.

Aproximativ 300 de echipe de medici militari, ingineri si salvatori au fost mobilizate in zonele care prezinta cel mai mare risc, in statul Odisha . - Locuinte amenintate Un jurnalist AFP, care a sosit cu ultimul zbor inainte de inchiderea aeroportului de la Bhubaneswar, capitala statului Odisha, a relatat ca pilotul a fost nevoit sa efectueze doua incercari de aterizare, din cauza rafalelor puternice de vant si ploilor torentiale.

"Toata lumea intampina dificultati, asa ca am tinut magazinul deschis", a declarat Susil Kumar Singh, unul dintre putinii comercianti care si-au tinut magazinele deschise in oras.

"Mi-e teama de Phailin. E ca si cum ar veni sfarsitul lumii", a declarat pentru AFP un student, Apurva Abhijeeta, instalat la Puri, la aproximativ 70 de kilometri de capitala statului. In cele doua state sarace amenintate de furtuna, numerosi locuitori sunt cazati in baraci precare.

"Obiecte mari sunt susceptibile sa fie luate de rafale de vant", a avertizat inca de vineri directorul serviciilor meteorologice. Culturile, in aceasta zona regiune dependenta de agricultura, ar putea sa fie devastate, a adaugat el.

Guvernul din Odisha, un stat cu aproximativ 40 de milioane de locuitori, a stabilit un obiectiv "zero victime" si 100% evacuari din zonele cu risc sporit. Numeroase magazine au ramas fara stocuri, multe persoane facand cumparaturi ca masura de precautie.

In 1999, viteza rafalelor de vant care a insotit ciclonul a fost si mai mare ca a ciclonului Phailin. India si Bangladeshul sunt afectate frecvent, in perioada aprilie-noiembrie, de cicloni care se dezvolta in Golful Bengal. In 1970, un ciclon a cauzat moartea a sute de mii de persoane in Bangladesh.

Citeste si:

Tara in care salariul ajunge la 1.300 dolari/an, dar spre care investitorii si-au intors brusc capul. Noul "diamant" ascuns al lumii

Cele mai ciudate bancnote din lume, emise de a 9-a tara de pe glob, dupa teritoriu. GALERIE FOTO

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61398355
Inca un NAUFRAGIU langa Lampedusa. O nava cu sute de imigranti s-a scufundat: cel putin 27 de MORTI

O noua tragedie s-a produs in largul insulei italiene Lampedusa. Conform BBC, cel putin 27 de imigranti clandestini din Africa au murit si alte cateva zeci sunt dati disparuti, dupa ce vasul pe care se aflau s-a scufundat in apropierea tarmului italian.

61398217
Spaniolii amendeaza lipsa de educatie. Cat va "costa" un muc de tigara aruncat pe strada

Pentru ca nu merge cu vorba buna, primaria Madridului vrea sa-i educe cu amenzi usturatoare pe locuitorii capitalei spaniole si pe turistii certati cu bunul simt.

61320322
Independent: "Monstrul din Cleveland" ar fi murit in urma unei asfixieri erotice

Ariel Castro, barbatul din Cleveland, condamnat la inchisoare pe viata pentru ca a rapit si tinut captive 3 tinere, ar fi murit in urma unei asfixieri erotice, relateaza independent.co.uk.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.