Alegeri prezidențiale în SUA. Ron DeSantis și-a depus oficial candidatura, devenind cel mai important rival al lui Trump

62350703
Getty

Republicanul Ron DeSantis şi-a depus miercuri candidatura pentru alegerile prezidenţiale din 2024 la autorităţile electorale americane, relatează AFP.

Guvernatorul statului Florida a oficializat această candidatură într-un document transmis Comisiei electorale federale, la câteva ore înaintea unei discuţii prevăzute cu Elon Musk pe Twitter, potrivit Agerpres.

DeSantis devine astfel cel mai important rival al lui Donald Trump în cursa pentru desemnarea candidatului republican la alegerile prezidenţiale.

De ce Ron DeSantis a intrat mai târziu în cursa electorală

Decizia sa de a aştepta până acum pentru a se lansa în cursa electorală i-a oferit lui Trump răgazul de a-l lovi pe DeSantis într-o serie de atacuri, ceea ce l-a costat pe guvernator poziţia în sondajele naţionale şi i-a frustrat pe unii aliaţi care ar fi preferat ca DeSantis să intre mai devreme în ring.

Însă DeSantis şi consilierii săi au fost hotărâţi să aştepte să intre în cursă până când Congresul local din Florida, dominat de republicani, îi va putea oferi o serie de victorii politice - iar legislatorii au făcut exact acest lucru.

În calitate de guvernator, DeSantis a semnat măsuri care au restricţionat sever avorturile în stat, a facilitat accesul rezidenţilor la portul ascuns de arme, a extins un program de vouchere pentru a permite elevilor să frecventeze şcoli private şi a eliminat finanţarea programelor de diversitate în universităţile publice, conform News.ro.

De asemenea, Ron DeSantis rămâne implicat într-o bătălie crâncenă şi foarte vizibilă cu Walt Disney Co din cauza criticilor aduse de companie legilor din Florida ce interzic predarea conceptelor privind identitatea de gen în şcolile publice. Compania a intentat un proces federal în care îl acuză pe DeSantis că a folosit ca armă guvernul statului pentru a-i pedepsi operaţiunile.

Printre ceilalţi candidaţi republicani care şi-au anunţat candidatura se numără Nikki Haley, fostă ambasadoare a SUA la Naţiunile Unite, şi Tim Scott, singurul senator republican de culoare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62350680
Tina Turner a murit la 83 de ani. „Odată cu ea, lumea pierde o legendă a muzicii”

Tina Turner a murit la vârsta de 83 de ani. Artista s-a stins din viață în casa sa din Elveția, miercuri.

62350678
Biserică Ortodoxă din Ucraina se distanțează de Moscova. Va sărbători Crăciunul pe 25 decembrie

Principala Biserică Ortodoxă din Ucraina a anunţat miercuri că a decis să treacă la calendarul în care Crăciunul este celebrat pe 25 decembrie, o decizie care o va ajuta să se distanţeze şi mai mult de Rusia, informează Reuters.

62350676
„Aș vrea să fi știut”. O tânără a povestit în lacrimi ce a experimentat într-o activitate turistică în Thailanda

O tânără influencer din Australia a publicat un video în care vorbește despre o activitate turistică plină de cruzime din Thailanda și îi roagă pe urmăritorii ei să nu facă ceea ce a făcut ea.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.