Alegeri legislative în Marea Britanie pe 4 iulie. Laburiștii ar putea reveni la putere după 14 ani

62451511
Shutterstock

Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat oficial desfăşurarea alegerilor legislative în data de 4 iulie, un scrutin riscant pentru conservatorii săi, aflaţi în sondaje mult în urma opoziţiei laburiste, transmit agenţiile internaţionale de presă.

"Mai devreme în cursul zilei am discutat cu Majestatea Sa, regele, pentru a-i solicita dizolvarea parlamentului. Regele a acceptat solicitarea mea, iar alegerile legislative se vor desfăşura pe 4 iulie", a spus Sunak în faţa presei la Downing Street 10, conform Agerpres..

"Este momentul ca Marea Britanie să-şi aleagă viitorul", a continuat premierul, adăugând, cu aluzie la războiul din Ucraina, că "aceste alegeri au loc într-un moment în care lumea este mai periculoasă faţă de cum a fost de la sfârşitul Războiului Rece".

Sondajele plasează Partidul Laburist la aproximativ 45% în intenţiile de vot, în timp ce Partidul Conservator abia ajunge la 20-25%, urmat de partidul anti-imigraţie Reform UK, cotat cu circa 12%.

Cum scrutinul este unul cu majoritate simplă într-un singur tur în 650 de circumscripţii, aceste procente s-ar traduce într-o majoritate confortabilă pentru laburiştii conduşi de Keir Starmer.

Partidul Conservator a reuşit să ducă la bun sfârşit Brexitul, dar electoratul britanic este acum nemulţumit în principal de inflaţia ridicată şi de numărul mare al migranţilor ilegali, astfel că înclină spre opoziţie, deşi Partidul Laburist este o formaţiune cu orientare progresistă ce nu manifestă ostilitate faţă de migranţi, în timp ce conservatorii premierului Sunak încearcă expulzarea acestora către Rwanda în urma unui acord încheiat cu acest stat african.

Premierul Sunak avea posibilitatea de a convoca alegerile şi mai târziu în cursul anului, chiar şi până în ianuarie 2025, dar temperarea inflaţiei şi revenirea creşterii economice par să-l fi determinat să nu mai amâne momentul, în pofida sondajelor nefavorabile.

Anunţul său privind data desfăşurării alegerilor vine în aceeaşi zi când s-a anunţat că rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie la 2,3%, cea mai redusă din raportările din ultimii aproape trei ani.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Țara europeană în care românii sunt cea mai mare minoritate le cere locuitorilor să-și facă rezerve de urgențe pentru 3 zile

Guvernul britanic le cere locuitorilor din Regat să-și facă provizii de apă și alimente pentru minim 3 trei zile, parte a campaniei de educare a populației pentru situații de urgență. Românii reprezintă cea mai mare comunitate de străini din Anglia.

 

Rusia revendică cucerirea unui alt sat ucrainean, în Doneţk. Acesta era printre puţinele localităţi recucerite de Kiev

Rusia revendică miercuri cucerirea satului Klişchiivka, în regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, pe care armata ucraineană l-a recucerit în septembrie 2023, în marea contraofensivă din vara trecută, eşuată, relatează AFP.

Experții ICAN condamnă manevrele nucleare rusești din apropierea Ucrainei: ”O încercare de intimidare iresponsabilă”

Campania Internaţională pentru Abolirea Armelor Nucleare (ICAN), laureată a Premiului Nobel pentru pace în 2017, a condamnat miercuri exerciţiile cu arme nucleare lansate de Rusia cu o zi în urmă, potrivit EFE.

Recomandări
Soluția „de avarie” a lui Siegfried Mureșan dacă PSD nu îl sprijină. De unde ar putea lua voturile necesare învestirii

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Moment istoric pe A1. Constructorii au străpuns tunelul rutier de la Holdea, cel mai lung din România

Moment istoric pentru infrastructura rutieră din România. Constructorii au finalizat cu succes lucrările de excavare ale tunelului de la Holdea, cel mai lung din țară.

Urșii coboară din pădure pentru o hrană mai consistentă. Ce îi atrage tot mai mult: „E mană cerească pentru ei”

Când urșii găsesc la vale, lângă sat, o hrană mai consistentă ca cea din pădure vor alege mereu să stea lângă om.