Alegeri federale cruciale, duminică, în Germania. „Ceea ce este în joc este mai greu de prezis decât oricând înainte”

62455724
Shutterstock

Germania organizează duminică alegeri federale cruciale pentru viitorul ţării, în contextul în care extrema dreaptă este în ascensiune semnificativă, economia se îndreaptă către al treilea an de recesiune, comentează EFE.

 

Alegerile sunt organizate anticipat, după prăbuşirea coaliţiei conduse de cancelarul social-democrat Olaf Scholz la sfârşitul anului trecut.

Potrivit sondajelor, candidatul conservator Friedrich Merz este de aşteptat să câştige, dar va avea nevoie de un partener pentru a guverna.

Cu extrema dreaptă, care se află pe locul doi în sondaje, exclusă din cauza ''cordonului sanitar'', stabilitatea ţării rezidă în posibilitatea de a ajunge la un compromis cu social-democraţii actualului cancelar Olaf Scholz sau cu Verzii, faţă de care conservatorii au unele diferende de opinie fundamentale.

Risc de blocaj

"Ceea ce este în joc este mai greu de prezis decât oricând înainte, pentru că în acest moment nu este foarte clar cine va forma următorul guvern", a declarat pentru EFE expertul Heiko Giebler, de la Centrul de Cercetări Sociale din Berlin (WZB).

Nu se ştie dacă trei partide mai puţin puternice vor putea intra în parlament, ceea ce ar afecta substanţial repartizarea mandatelor şi, prin urmare, dacă, pentru a avea o majoritate parlamentară, va fi nevoie de două sau de trei partide.

"Există riscul ca după alegeri să treacă mult, mult timp până să se formeze un guvern şi se pune, de asemenea, întrebarea dacă va fi posibil să se formeze unul, iar asta, desigur, nu este niciodată bine, pentru că slăbeşte extrem de mult ţara în deciziile sale politice", a explicat politologul.

Cordonul sanitar va fi menţinut?

Candidatul conservator Friedrich Merz a declarat până acum cu fermitate că nu va coopera cu Alternativa pentru Germania (AfD, partid calificat de extremă dreapta - n.r.), dar mulţi experţi consideră că nu se poate exclude posibilitatea ca el să cedeze în cele din urmă dacă nu va găsi o altă variantă de guvernare şi să bată palma cu un partid care împărtăşeşte multe dintre propunerile sale de înăsprire a politicii de imigrare şi de închidere a graniţelor.

Dar, chiar dacă cordonul sanitar rămâne în vigoare, sondajele prevăd că AfD va câştiga mai mult de 20% din voturi, dublându-şi rezultatul obţinut în 2021.

Această ascensiune fulminantă nu numai că va îngreuna formarea majorităţilor de centru în parlament, dar va contribui şi la impunerea agendei AfD celorlalte partide şi va reprezenta o provocare din ce în ce mai mare pentru încrederea publicului - deja diminuată - în instituţii şi economie.

Fără luminiţă la capătul tunelului

În ianuarie, guvernul german şi-a revizuit în scădere previziunile economice şi se aşteaptă la o creştere a PIB-ului de doar 0,3% pentru 2025, după doi ani de recesiune, dar chiar şi această prognoză se poate dovedi prea optimistă, dat fiind ceea ce Merz a numit "dezindustrializare" şi faptul că ţara central-europeană se confruntă cu un al treilea an de contracţie.

Cea mai mare economie a Europei, puternic dependentă de exporturi, este afectată de probleme structurale şi dificultăţi economice la nivel global, care acum sunt agravate de ameninţările tarifare din partea preşedintelui american Donald Trump.

Soluţiile blocului conservator pe de o parte şi ale social-democraţilor şi verzilor pe de altă parte sunt antagonice: primii vor să scadă taxele şi să reducă costurile pentru afaceri pentru a face Germania mai atractivă, iar cei din urmă vor să reformeze frâna constituţională a datoriilor pentru a putea lua împrumuturi cu care să finanţeze investiţii publice generoase şi subvenţii.

Cu toate acestea, potrivit lui Giebler, există voci conservatoare care şi-au arătat dispoziţia de a negocia după alegeri asumarea creşterii datoriilor dacă potenţialii lor parteneri le acceptă planurile privind migraţia.

Un rol mai mare în Ucraina

Alegerile au loc în vreme ce Trump încearcă să pună capăt războiului din Ucraina făcând presiuni asupra Kievului şi ameninţând cu o retragere a ajutorului militar al SUA, în timp ce UE se teme pentru viitorul relaţiei transatlantice şi pentru propria sa securitate în faţa vidului previzibil pe care Washingtonul îl va lăsa în urma sa.

În acest context, este nevoie de un guvern la Berlin care să fie capabil să dezvolte o "strategie" pentru a-i face faţă lui Trump, a avertizat politologul.

Conservatorii, social-democraţii şi Verzii sunt în favoarea menţinerii şi sporirii sprijinului german pentru Kiev - lucru pe care extrema dreaptă îl respinge - şi realizarea de investiţii semnificative în forţele armate.

Rămâne însă de văzut dacă vor reuşi în cele din urmă să depăşească disputele cu privire la modul de finanţare a acestor măsuri şi dacă un viitor guvern condus de Merz - care s-a exprimat în favoarea livrării către Ucraina de rachete Taurus - ar lua o poziţie mai hotărâtă în această privinţă la nivel european.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62521607
Netanyahu ordonă o ”operaţiune intensivă” în Fâşia Gaza în urma exploziilor celor trei autobuze în Israel

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat vineri o ”operaţiune intensivă împotriva centrelor terorismului” în Cisiordania, în urma unei serii de explozii în trei autobuze, joi seara, la Bat Yam, potrivit autorităţilor, anunţă cabinetul israelian.

62521605
Trump înlocuiește biroul Resolute din Biroul Oval după ce fiul lui Musk s-a scobit în nas și apoi a atins mobilierul. VIDEO

Președintele Trump a ordonat îndepărtarea celebrului birou Resolute din Biroul Oval pentru renovare, după ce fiul de 4 ani al lui Elon Musk, X, a fost surprins scobindu-se în nas și frecând biroul în timpul unei transmisiuni TV live, săptămâna trecută.

62521606
Ungaria, țară fără ieșire la mare, a început construcția propriului său port, la Marea Adriatică | FOTO

Ungaria, țară fără ieșire la mare, a început construcția propriului său port, în orașul italian Trieste. Portul maghiar de la Marea Adriatică va funcționa la capacitate maximă până în anul 2028, au anunțat autoritățile de la Budapesta.

 

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.