Acuzații grave la adresa Europei din partea președintelui sârb, Aleksandar Vucic: Nu puteți distruge Serbia

62533434
Getty

Președintele sârb, Aleksandar Vucic, a acuzat din nou Europa că vrea să-l înlăture, susținând că sprijină și finanțează protestele anti-guvernamentale ce durează de peste șase luni, informează EFE.

Președintele Serbiei acuză Europa că vrea să-l răstoarne de la putere

„Nu uitați de factorul străin, câți bani s-au investit pentru a distruge Serbia”, a declarat Vucic în fața a zeci de mii de susținători adunați pentru un miting în orașul Nis, referindu-se la cea mai mare mișcare civică de opoziție cu care s-a confruntat de la venirea sa la putere în 2014.

Vucic a susținut, fără a oferi detalii sau dovezi, că s-au investit miliarde de euro „din Europa și din lume” pentru a opri ceea ce el a descris ca fiind dezvoltarea extraordinară a țării din ultimii ani.

„Nu puteți distruge Serbia! Nu vă vom preda Serbia!”, a exclamat Vucic în repetate rânduri, în timp ce mulțimea de câteva zeci de mii de oameni l-a aplaudat și a scandat „Aco (porecla lui Aleksandar), sârb”.

Președintele sârb a avertizat că „toți cei care au folosit bani murdari pentru a corupe tinerii' care protestează împotriva lui vor fi trași la răspundere și a avertizat că „nu va exista iertare sau uitare”.

Pe de altă parte, Vucic s-a declarat foarte mândru de faptul că nu a introdus sancțiuni împotriva Rusiei din cauza invaziei Moscovei în Ucraina.

El s-a lăudat totodată că a participat pe 9 mai, la Moscova, la evenimentele de marcare a victoriei sovietice asupra Germaniei naziste din 1945, în ciuda faptului că a fost avertizat să nu facă acest lucru de către Uniunea Europeană, la care Serbia aspiră să adere.

„M-am dus mai presus de toate să lupt pentru mândria Serbiei, astfel încât să putem lua propriile decizii și să nu ne ordone cineva aceasta este politica pe care o veți urma'', a afirmat el.

În timpul șederii sale la Moscova, Vucic s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin.

Vucic a mai declarat că va ignora complet cererile protestatarilor împotriva guvernului său și a spus că, de acum înainte, „va asculta doar poporul''.

În același timp cu mitingul pro-Vucic, mii de studenți au manifestat la Nis împotriva președintelui și a guvernului său și au cerut alegeri anticipate.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62542331
A început ceremonia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea. VIDEO
Ceremonia de inaugurare a pontificatului lui Leon al XIV-lea, primul papă american, a început duminică la ora 10:00 în Piața Sf. Petru, în fața a zeci de mii de credincioși și peste 150 de delegații străine.
62544536
Ce au stabilit liderii din UE privind trimiterea de trupe în Ucraina. „Lucrăm acum la o încetare a focului”
Desfăşurarea de trupe în Ucraina nu mai este o chestiune aflată în discuţie, au declarat sâmbătă premierul italian Giorgia Meloni şi cancelarul german Friedrich Merz, la Roma, într-o conferinţă de presă comună, transmite EFE.
62294964
Anunț de ultimă oră despre prizonierii de război. Ucraina anticipează un schimb masiv cu Rusia
Șeful serviciului de informații militare al Ucrainei, Kirill Budanov, și-a exprimat sâmbătă convingerea că schimbul de prizonieri convenit cu Rusia la negocierile de la Istanbul se va materializa în zilele următoare.