Anunț de ultimă oră despre prizonierii de război. Ucraina anticipează un schimb masiv cu Rusia

62294964
Getty

Șeful serviciului de informații militare al Ucrainei, Kirill Budanov, și-a exprimat sâmbătă convingerea că schimbul de prizonieri convenit cu Rusia la negocierile de la Istanbul se va materializa în zilele următoare.

"Sper să se întâmple asta săptămâna viitoare (...)", a declarat Budanov pentru media ucraineană TSN, referindu-se la acordul care prevede eliberarea a câte 1.000 de prizonieri de fiecare parte.

Dacă va fi implementat, acesta ar reprezenta cel mai amplu schimb de prizonieri de la începutul conflictului care durează de peste trei ani, fiind singurul rezultat concret al discuțiilor purtate vineri în Turcia între delegațiile celor două țări.

Ministrul apărării ucrainean Rustem Umerov, care a condus delegația Kievului la negocieri, a confirmat existența unui calendar pentru efectuarea schimbului, însă a refuzat să dezvăluie data exactă. "Știu data schimbului, dar nu o voi dezvălui," a precizat Umerov.

Vadim Skibiţki, reprezentant al serviciilor secrete militare ucrainene, a anunțat la rândul său că procesul de returnare a prizonierilor de război "a început oficial", semnalând progresul în implementarea acordului convenit la Istanbul.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62533217
Alegeri prezidențiale în Polonia. Scrutinul care se anunţă strâns, sub privirile atente ale Europei
Polonezii îşi vor alege preşedintele, duminică, într-un scrutin care se anunţă strâns, dar decisiv pentru viitorul guvernului său proeuropean, precum şi pentru dreptul la avort şi drepturile persoanelor LGBTQ.
62520182
Negocierile Rusia-Ucraina s-ar putea ține într-o locație sacră. Rubio dezvăluie: „Ar fi confortabil pentru ambele părți”
Vaticanul ar putea fi gazda tratativelor Rusia-Ucraina, afirmă secretarul de stat american Marco Rubio, după ce Papa Leon al XIV-lea a promis să depună „toate eforturile” pentru a contribui la încheierea războiului
62443375
Două elicoptere s-au ciocnit în zbor deasupra Finlandei: „Unul a căzut ca o piatră”. Mai multe persoane au murit
Două elicoptere s-au ciocnit în aer și s-au prăbușit în vestul Finlandei, în apropierea regiunii Eura, într-un incident care a șocat martorii de la sol.