Accident într-o mină din Surinam soldat cu cel puţin 15 morţi. A fost decretat doliu naţional

62404889
Getty

Autorităţile din Surinam au decretat, miercuri, două zile de doliu naţional în semn de omagiu adus victimelor accidentului produs, luni, la o mină de aur ilegală, soldat cu 15 morți, potrivit unui nou bilanț.

Bilanţul precedent indica 14 morţi, transmite AFP, scrie Agerpres.

Vicepreşedintele Ronnie Brunswijk, care a vizitat zona, luni, a transmis un apel adresat tuturor persoanelor care desfăşoară în mod ilegal activităţi de minerit cerându-le să părăsească zona. „Până la noi ordine (...) dacă nu plecaţi, vă veţi plânge mai târziu că guvernul v-a tratat cu asprime”, a spus oficialul.

Potrivit localnicilor, 20-30 de mineri lucrau într-o cavitate pe care au săpat-o în minele Rosebel Gold, o concesiune exploatată de o filială a companiei chineze Zijin Mining, în districtul Brokopondo, la o distanţă de 100 de kilometri sud de capitala Paramaribo.

Echipele pentru intervenţii de urgenţă din Surinam continuă căutările pentru a găsi posibili supravieţuitori, însă întâmpină dificultăţi din cauza solului instabil şi a riscului de noi alunecări de teren.

La solicitarea guvernului, Franţa a trimis o echipă pentru a-i sprijini pe salvatori din regiunea vecină Guyana Franceză - departament francez de peste mări -, a confirmat ministrul Apărării, Krishna Mathoera.

Rosebel Gold Mines a declarat că regretă aceste decese, într-o declaraţie de marţi, însă a precizat că luna trecută a solicitat autorităţilor să îndepărteze minerii ilegali din zonă.

Astfel de accidente se produc în mod regulat în minele ilegale. În Brazilia, Columbia, Guyana, Guyana Franceză şi Venezuela, numeroşi mineri căutători de aur îşi desfăşoară activitatea în mod clandestin, în condiţii precare de siguranţă.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62404253
Osemintele unui bărbat, descoperite într-o pădure din Germania. Lângă ele se afla un pașaport românesc expirat

Descoperire macabră într-o pădure de lângă Überlingen, Germania. Un reporter, care se plimba întâmplător, la sfârșitul săptămânii trecute, în zonă, a descoperit un schelet uman, într-un cort.

 

62403865
Noul președinte al Argentinei, propunere inedită făcută lui Zelenski. Ce vrea să organizeze în Argentina pentru Ucraina

Preşedintele ales al Argentinei, Javier Milei, i-a propus lui Volodimir Zelenski organizarea în Argentina a unui summit între Ucraina şi ţările Americii latine, în cadrul uneia dintre convorbirile sale cu lideri mondiali după ce a fost ales duminică.

62279581
Cum s-a dat de gol o femeie care și-a incendiat tatăl, la zece ani după ce a comis fapta îngrozitoare

O femeie, care și-a incendiat tatăl, s-a dat de gol după zece ani după ce a fost înregistrată cu microfoane ascunse, în timp ce urmărea o emisiune despre crima pe care o comisese în urmă cu un deceniu.

 

 

Recomandări
Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.