Bilanțul ciclonului care a făcut ravagii în Brazilia: Numărul morților a crescut la 41. Zeci de persoane sunt date dispărute

62384825

Autorităţile braziliene au ridicat de la 25 la 46 numărul persoanelor date dispărute după trecerea, luni, a unui ciclon devastator în sudul ţării.

Ciclonul a făcut cel puţin 41 de morţi, potrivit unui nou bilanţ difuzat vineri, relatează AFP, citată de Agerpres.

Căutările pentru a încerca găsirea celor dispăruţi continuă, asigură într-un comunicat securitatea civilă din statul Rio Grande do Sul, cel mai sudic dintre cele 27 de state ale Braziliei.


Ploile puternice şi vânturile violente declanşate de ciclon au forţat peste 11.000 de persoane să-şi părăsească locuinţele. Peste 147.000 de persoane au fost afectate, conform ultimelor estimări.

Mai multe clădiri au fost distruse şi oraşe au fost inundate. În total, 87 de municipalităţi au fost afectate, au indicat autorităţile, raportând 223 de răniţi.

Guvernatorul statului Rio Grande do Sul, Eduardo Leite, a vizitat joi municipalitatea Muçum, cea mai afectată cu cel puţin 15 morţi şi aproximativ 30 dispăruţi, şi a promis că va fi reconstruită rapid.

„Vom garanta reconstrucţia acestor oraşe, infrastructurii lor şi vieţilor acestor oameni”, a spus Leite într-o conferinţă de presă, estimând la aproximativ 20 de milioane de dolari necesarul pentru reconstrucţia infrastructurii rutiere.

Aproape o mie de salvatori şi mai mult de zece elicoptere au fost desfăşurate în cadrul operaţiunilor de salvare, care s-au complicat joi după prăbuşirea a două poduri şi blocarea parţială sau totală a mai multor drumuri.

Autorităţile se aşteaptă ca vremea instabilă să persiste în regiune până sâmbătă dimineaţa „din cauza apropierii şi avansării unui front rece” din Uruguayul vecin.

Brazilia a fost lovită în ultimii ani de inundaţii mortale, ale căror legături cu schimbările climatice nu sunt excluse de experţi.

În iunie, un ciclon a făcut cel puţin 13 morţi tot în statul Rio Grande do Sul.

În februarie, cel puţin 65 de persoane au murit în inundaţiile şi alunecările de teren provocate de ploile torenţiale în statul Sao Paulo (sud-est), reaminteşte AFP.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62312566
O chinezoaică a stârnit furie după ce a interpretat un cântec sovietic printre ruinele teatrului din oraşul Mariupol VIDEO

Cântăreaţa de operă chineză Wang Fan a declanşat o dispută diplomatică după ce a fost filmată cântând cântecul de război sovietic „Katiusha” între ruinele Teatrul Dramatic Mariupol din Ucraina, unde sute de oameni au fost ucişi anul trecut.

62384822
Zelenski cere ca ofensiva mondială de sancţiuni împotriva Rusiei să fie reluată. „Asistăm la o pauză prea lungă”

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut, vineri seara, ca ofensiva internaţională a sancţiunilor impuse Moscovei să fie reluată, susţinând că Occidentul a făcut o pauză deja prea lungă în această privinţă.

62384818
Cutremur puternic în Maroc. Peste 1.000 de persoane au murit, iar câteva sute au fost rănite | FOTO & VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 6,8, a afectat centrul Marocului, făcând oamenii să iasă în grabă în stradă. 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.