22 dintre militarii ucisi in Afganistan erau din Navy Seals, unitatea care l-a lichidat pe Osama

60508532

Vineri, in cea mai neagra zi a americanilor de la declansarea razboiului din Afganistan, in 2001, au murit 30 de soldati. Elicopterul in care se aflau a fost lovit de o racheta, iar printre cei care si-au pierdut vietile erau si membri ai Navy Seals.

Navy Seals este unitatea militara speciala care a incheiat cu succes misiunea commando-ului care l-a ucis pe temutul terorist Osama bin Laden. Surse oficiale din armata SUA, citate de Associated Press, au declarat ca niciunul dintre cei 22 de soldati Navy Seals care au murit vineri noapte nu a facut parte din misiunea care l-a lichidat pe seful Al-Qaeda.

In afara de cei 30 de americani, in acest atac, au mai fost ucisi sapte soldati afgani si un translator.

Aceasta lovitura este de presupus sa ridice moralul talibanilor, intr-o provincie care ocupa o pozitie strategica, in apropiere de Kabul. Raidul NATO de vineri noaptea a avut loc in zona Tangi Joy Zarin, din provincia Wardak, districtul Sayd Abad, la 97 de km sud-est de Kabul.

Padurile din regiune le ofera insurgentilor o acoperire foarte buna, iar talibanii continua sa foloseasca aceasta ascunzatoare, in ciuda atacurilor NATO.

Potrivit CNN, soldatii au murit in timpul unei misiuni de "reactie rapida", care avea drept scop salvarea unor oameni care faceau parte din personalul militar. "Este o pierdere foarte mare pentru Navy Seals. Numarul este foarte mare", a declarat un oficial al armatei SUA.

El a mai precizat ca 22 dintre cei ucisi faceau parte din unitatea Navy Seals care a participat la actiunea de lichidare a lui Osama bin Laden, insa nu erau aceiasi oameni.

Talibanii din Afganistan au doborat un elicopter NATO. Cei 37 de oameni de la bord au fost ucisi

Cititi si:

El ar putea deveni cel mai iubit stelist din ultimii ani! Fanii sunt innebuniti dupa el. Au creat o petitie prin care ii cer lui Gigi sa-l cumpere

Cum a reactionat Tatarusanu cand a aflat ca rivalul sau din poarta echipei nationalei a prins contractul vietii la City

Inca un pas catre ceea ce poate fi revenirea Stelei acasa. Stelistii se antreneaza iarasi in Ghencea! Becali promite investitii masive in arena

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
60508525
Codurile din lista lui Breivik. Coordonatele GPS ale celor 36 de “obiective” din Europa, traduse

Criminalul care a semanat teroare in Norvegia avea notata in manifestul sau o lista cu 36 de locuri din Europa. Politistii norvegieni au descoperit ca Anders Breivik a ascuns mesaje secrete in documentul facut public pe internet.

60508519
GALERIE FOTO. Londra dupa asediu. Urmele razboiului de strada de sambata noaptea

Sambata noaptea a fost una tensionata in cartierul Tottenham din nordul Londrei, transformat in scena unor proteste violente. Sute de britanici au iesit pe strazi, au incendiat o cladire si mai multe masini si au spart vitrinele magazinelor.

60501786
Un investitor misterios ar fi castigat 8,5 miliarde de dolari de pe urma retrogradarii SUA

Un investitor misterios a pariat, luna trecuta, 850 de milioane de dolari, cu o cota de castig de 10%, pe faptul ca SUA isi va pierde ratingul perfect de tara, scrie Daily Mail.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Călin Georgescu, a patra zi la DIICOT pentru percheziții informatice în dosarul fraudei de 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

Tollro
Probleme ”tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.