20 de ani de apărare, șterși de talibani în doar câteva luni. Cum au cucerit Afganistanul atât de repede

62211123
Getty

După aproape două decenii de război, mii de vieți pierdute ale soldaților americani și cei NATO, peste 100.000 de afgani uciși și peste 2 trilioane de dolari cheltuiți de SUA, viteza cu care talibanii au preluat controlul Afganistanului a șocat lumea.

Lumea a fost șocată în luna august de scenele îngrozitoare cu afgani disperați care se înghesuiau pe pista aeroportului internațional din Kabul, încercând să se agațe de ultima lor șansă de a scăpa de o țară care acum este complet invadată de talibani. Așadar, după 20 de război, armata americană și forțele NATO avea să se retragă oficial din Afganistan.

Timp de două decenii, peste 6.000 de soldați americani, dar și cei din cadrul NATO, și-au pierdut viețile în acest teatru de război purtat contra talibanilor. 100.000 de afgani au pierit, de asemenea, iar suma cheltuită de SUA în tot acest interval de timp a fost de peste 2 trilioane de dolari. Armata afgană a fost asistată și de forțele coaliției NATO, iar trupele au fost mai numeroase decât talibanii, potrivit Huffington Post.

Însă puțini se așteptau la o preluare atât de rapidă din partea talibanilor, cu atât de puțină rezistență din partea guvernului afgan și a armatei naționale afgane, aceasta din urmă fiind finanțată și antrenată cu 89 de miliarde de dolari de către americani. La ce folos, dacă peste noapte, să zicem, talibanii au redevenit stăpâni pe teritoriul afgan?

Au preluat controlul în mai puțin de 10 zile

În 2001, după ce armata SUA a invadat Afganistanul, talibanii au fugit din calea forței occidentale, unii ajungând chiar și în Pakistan. La 5 ani distanță, talibanii s-au regrupat și au luptat împotriva trupelor străine.

Citește și
Atac armat într-un liceu din Texas. Un elev de 15 ani a împușcat o profesoară și apoi s-a sinucis | FOTO
Atac armat într-un liceu din Texas. Un elev de 15 ani a împușcat o profesoară și apoi s-a sinucis | FOTO

În 2021, după 20 de ani de război, talibanii au făcut ravagii în Afganistan în mai puțin de 10 zile, deși oficialii americani se așteptau ca orașul Kabulul, capitala, să cadă în 90 de zile, și nicidecum în mai puțin de 10.

Dar printre cauzele principale, spun analiștii, se numără eșecurile serviciilor de informații, forța talibanilor, corupția, banii, diferențele culturale și simpla voință.

Cucerirea rapidă de către talibani a Afganistanului, inclusiv a capitalei și a palatului prezidențial, sugerează că serviciile de informații militare americane au eșuat în evaluarea situației, spunea Bill Roggio, membru senior la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor.

Totodată, talibanii au preluat controlul asupra Afganistanului mai repede decât au reușit SUA să recupereze puterea în 2001, ceea ce i-a uimit pe mulți experți în domeniu.

Dacă americanilor și aliaților NATO le-au luat trei luni, în 2001, pentru a-i forța pe insurgeți să cedeze puterea în Afganistan, aceștia din urmă le-a luat mai puțin de 10 zile pentru a înlătura guvernul afgan.

Pe măsură ce talibanii atacau orașe din întreaga țară, era clar că forțele guvernamentale erau epuizate, dezorganizate și, fără sprijinul american, depășite. Multe orașe s-au prăbușit fără să se tragă un foc de armă, deoarece forțele s-au predat sau au fugit.

 

Acordul cu SUA, nerespectat

Talibanii au fost de acord, în cadrul unui acord încheiat în februarie 2020 cu Statele Unite, să negocieze cu guvernul afgan cu privire la forma unui guvern de împărțire a puterii și la o încetare a focului. De asemenea, au convenit să reducă violența, să suspende atacurile cu victime în masă în orașe și să nu atace trupele americane pe măsură ce acestea erau în plină campanie de retragere.

Dar, de fapt, nu a existat niciun mecanism real pentru a se asigura că talibanii și-au respectat aceste angajamente.
În timp ce talibanii s-au abținut de la atacarea trupelor americane și au redus considerabil atacurile cu victime în masă, majoritatea celorlalte angajamente nu au fost respectate, potrivit evaluărilor serviciilor americane de informații și ale Pentagonului.

Talibanii și-au consolidat controlul asupra principalelor autostrăzi, percepând taxe asupra șoferilor. Au confiscat mai multe puncte de trecere a frontierei și și-au însușit taxele vamale. Insugenții și-au intensificat o campanie de asasinate, ucigând oficiali guvernamentali, activiști pentru drepturile omului și ai societății civile, ofițeri de poliție, jurnaliști și cercetători religioși, scrie New York Times.

În aprilie, Biden a ordonat Pentagonului să retragă trupele americane din Afganistan până la 11 septembrie, o decizie despre care a spus că a fost luată în concordanță cu forțele coaliției NATO. Luni, președintele SUA și-a apărat decizia de a părăsi țara și a dat vina în mod direct pe guvernul afgan.

"Trupele americane nu pot și nu ar trebui să lupte într-un război și să moară într-un război în care forțele afgane nu sunt dispuse să lupte pentru ele însele", a declarat Biden. "Le-am dat toate șansele să își determine propriul viitor. Nu am putut să le oferim voința de a lupta pentru acel viitor", a adăugat el.

Însuși președintele afgan Ashraf Ghani a fugit din țară, în august, când talibanii au intrat în palatul prezidențial și au declarat că războiul s-a "încheiat". Ghani a declarat că a fugit pentru a evita "o vărsare de sânge".

"Talibanii au învins cu judecata săbiilor și a armelor lor, iar acum sunt responsabili pentru onoarea, proprietatea și autoconservarea compatrioților lor", a declarat Ghani.

Talibanii - "mult mai pricepuți" din punct de vedere militar

Nu toată lumea crede că retragerea trupelor americane este de vină pentru haosul care domnește astăzi în Afganistan.
Kirsten Fontenrose, director al Inițiativei Scowcroft pentru Securitate în Orientul Mijlociu din cadrul Consiliului Atlantic, a declarat că talibanii au devenit mai eficienți încă din anii 1990.

"Au devenit mult mai pricepuți... din punct de vedere militar și non-militar în ceea ce privește urmărirea aceluiași obiectiv pe care îl au - acela de a stabili un emirat islamic în Afganistan", declara Kirsten Fontenrose, în august.

"Retragerea Statelor Unite nu este motivul pentru care guvernul afgan a fost depășit", a adăugat aceasta, potrivit CNBC.

Articol recomandat de sport.ro
Cătălina Nițu a dezvăluit cu ce echipă ține: ”Mamă, e ceva incredibil”
Cătălina Nițu a dezvăluit cu ce echipă ține: ”Mamă, e ceva incredibil”
Citește și...
Atac armat într-un liceu din Texas. Un elev de 15 ani a împușcat o profesoară și apoi s-a sinucis | FOTO
Atac armat într-un liceu din Texas. Un elev de 15 ani a împușcat o profesoară și apoi s-a sinucis | FOTO

Un elev în vârstă de 15 ani s-a sinucis după ce a deschis focul asupra unei profesoare şi a rănit-o într-un liceu din Texas, luni, potrivit autorităţilor din acest stat din sudul SUA, notează AFP.

Iranul vrea să impună o taxă de trecere prin Strâmtoarea Ormuz. Măsura ar putea amplifica tensiunile din Orientul Mijlociu
Iranul vrea să impună o taxă de trecere prin Strâmtoarea Ormuz. Măsura ar putea amplifica tensiunile din Orientul Mijlociu

O comisie parlamentară iraniană a aprobat un proiect de lege pentru a impune taxe de tranzit navelor care trec prin Strâmtoarea Ormuz, a relatat luni presa de stat, notează AFP.

Netanyahu susține că Israelul a atins peste 50% din obiectivele militare împotriva Iranului. Cât ar putea continua conflictul
Netanyahu susține că Israelul a atins peste 50% din obiectivele militare împotriva Iranului. Cât ar putea continua conflictul

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat luni, într-un interviu acordat canalului de ştiri american conservator Newsmax, că şi-a atins mai mult de jumătate din obiectivele sale în războiul împotriva Iranului, fără a avansa, însă, un calendar precis, notează AFP.

Recomandări
Radiografia completă a războiului din Orientul Mijlociu explicată pas cu pas. Arma Iranului care stârnește marea îngrijorare
Radiografia completă a războiului din Orientul Mijlociu explicată pas cu pas. Arma Iranului care stârnește marea îngrijorare

Mii de militari americani au fost mobilizați suplimentar în zona Golfului Persic. Aici a ajuns zilele trecute și nava anfibie USS Tripoli, care s-a alăturat altor două grupări de portavioane. 

Proiect de 150 milioane euro și premieră tehnologică în Argeș: CO2-ul va fi captat și stocat la peste 800 metri sub pământ
Proiect de 150 milioane euro și premieră tehnologică în Argeș: CO2-ul va fi captat și stocat la peste 800 metri sub pământ

Cu un sprijin de aproape 150 de milioane de euro din partea Uniunii Europene, în România va fi implementată o tehnologie inovatoare, care permite stocarea geologică a dioxidului de carbon. 

Unde dispăruseră Rebeca și Melisa, fetele de 4 și 5 ani din Târnăveni. Reacția pădurarului care le-a găsit
Unde dispăruseră Rebeca și Melisa, fetele de 4 și 5 ani din Târnăveni. Reacția pădurarului care le-a găsit

A fost mobilizare de forțe în județul Mureș, unde Rebeca și Melisa, două copile de 4 și 5 ani, dispărute duminică seară, au fost găsite după 24 de ore, care au părut ani.