13 morți și 20 de răniți în Turcia, după ce un autobuz a lovit un camion

61946398
AFP

Cel puţin 13 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 20 au fost rănite marţi în coliziunea dintre un autobuz şi un camion în nordul Turciei, potrivit agenţiei de presă Anadolu, citată de AFP și preluată de Agerpres.

Accidentul a avut loc la primele ore ale dimineţii în provincia Corum, la nord-est de Ankara, când autobuzul, care venea de la Istanbul şi se îndrepta spre Tokat, a lovit un camion, a indicat agenţia de presă turcă.

Imagini difuzate în mass-media arată autobuzul cuprins de flăcări, apoi carcasa sa carbonizată înconjurată de echipe de intervenţie.

Printre persoanele decedate figurează şi copii, indică agenţia de presă turcă Dogan, potrivit căreia camionul lovit avea o plăcuţă de înmatriculare cu numere străine şi staţiona pe marginea drumului în momentul accidentului.

Emine Güngär, o femeie care a supravieţuit împreună cu copilul ei, a explicat pentru Anadolu că majoritatea pasagerilor dormeau în momentul accidentului.

''A fost o explozie, toate geamurile s-au spart şi autobuzul s-a zdruncinat'', a relatat ea. Apoi, vehiculul a luat foc. ''Cei care au reuşit să iasă s-au salvat, ceilalţi au ars'', a adăugat ea.

Accidentele rutiere sunt frecvente în Turcia.

În 2017, 3.530 de persoane şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere, potrivit televiziunii publice turce.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
61946397
Jocul periculos care se răspândește în Marea Britanie. Oamenii sunt îndemnați să atace musulmanii
Un joc periculos intitulat „Pedepsește un musulman” se răspândește cu repeziciune pe teritoriul Marii Britanii. Prin intermediul unor scrisori anonime, oamenii sunt îndemnați să incendieze moschei și să atace persoanele musulmane cu acid.
61902417
Rex Tillerson, despre cazul spionului otrăvit: „Suntem indignaţi că Rusia pare să fi reluat astfel de comportamente”
Șeful diplomației americane, Rex Tillerson, s-a declarat „indignat” că Rusia ar fi responsabilă pentru otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei sale, într-un oraș din Marea Britanie.
61946349
Pregătiri pentru întâlnirea Trump - Kim. Sud-coreenii cer sprijinul Chinei şi Japoniei
Se fac pregătiri intense pentru întâlnirea istorică dintre Donald Trump și Kim Jong Un. Reprezentanții Coreei de Sud, care au intermediat până acum tratativele, au mers la Beijing și Tokyo, ca să obțină sprijinul vecinilor, pentru mult asteptatul summit.