Cum arată acum stațiunea construită de Ceaușescu ca să găzduiască JO de Iarnă. A fost proiectată de arhitecți din Elveția
Vidra și Voineasa, două stațiuni turistice renumite cândva au ajuns acum în ruină. Marile centrale sindicale, formate după Revoluție, încă își dispută patrimoniul cu cei care au preluat vechea uniune sindicală de dinainte de '89.
Polonia, care s-a confruntat cu o situație similară, a înființat o companie de stat care a preluat patrimoniul turistic sindical și a reușit să îi crească valoarea. Iată ce a descoperit la noi Inspectorul PRO.
Stațiunile Vidra și Voineasa erau mândria sindicatelor, înainte de '89. Partidul comunist construise aici, pentru „oamenii muncii”, hoteluri, baze de tratament și case de vacanță. În total, 2.800 de locuri de cazare, și totul se ocupa. Astăzi, bate vântul.
Primarul din Voineasa ne-a însoțit pe teren. Susține că este neputincios, întrucât clădirile nu sunt ale primăriei, ci ale sindicatelor.
Gabriel Năstăsescu, primarul comunei Voineasa: „Aici, numai, aici e lacătul pe ușă e de prin `98, 2000, oricum. Atunci au clacat, s-au închis toate. Aici erau restaurante, aici jos aveam tot ce înseamnă alimentară, cofetărie”.
Până și Lotru, singurul hotel care „supraviețuise” acestui dezastru, a fost închis, anul trecut. La doar câțiva kilometri de Voineasa, se află Vidra, o altă stațiune în paragină care aparține tot sindicatelor.
Planuri ambițioase în perioada comunistă
Zona a fost proiectată în anii '70, iar Nicolae Ceaușescu și-a dorit că aici să găzduiască Jocurile Olimpice de Iarnă, din 1982. A angajat arhitecți elvețieni, care să gândească în cel mai mic detaliu acest complex. Aici erau locurile de cazare și undeva mai jos erau locurile pentru servit masa.
Deși arată ca o fantomă, zona are un potențial turistic uriaș. E la 20 de minute distanță de Transalpina, cea mai înaltă șosea din România, dar și aproape de pârtia de ski. Un loc turistic nou unde vin anual zeci de mii de turiști care nu au însă unde să se cazeze. Aici era o pârtie. Au mai rămas doar instalațiile, și acestea foarte ruginite și acoperite de vegetație.
Cel mai mare hotel din Vidra este acum vandalizat. Nu are uși, nici geamuri, iar copacii au crescut printre ziduri. Înăuntru este plin de mobilă veche, televizoare și farfurii sparte. Am observat că există și camere de supraveghere, semn că cineva este, totuși, cu ochiul pe acest loc. Și, într-adevăr, dintre ruine, a apărut un paznic. Și el, dezamăgit de cum a ajuns stațiunea.
Reporter: „Se mai întâmplă ceva aici sau nimic? Căsutele astea arată cât de cât”.
Paznic din stațiunea Voineasa: „Arată că le păzim noi”.
Reporter: „Dar turism, nu!
Paznic: „Nu! Păcat, se vede inclusiv noua pârtie, Transalpina”.
De ce au ajuns în paragină stațiunile?
Părțile implicate au scuzele pregătite. Sindicatele spun că un proces de retrocedare ilegală le-ar fi blocat orice investiție în Vidra, timp de 13 ani. Pentru Voineasa, nu au însă nicio explicație. În ambele cazuri, Primăria susține că nu a avut altă soluție decât să impoziteze proprietățile neîngrijite cu 500%, bani pe care sindicaliștii i-au plătit anual.
Am studiat zeci de documente, pentru a înțelege de ce aceste zone valoroase au ajuns niște ruine. Și de ce, în 34 de ani, sindicatele nu le-au refăcut. Mai ales că bani au fost. Înainte de '89, stațiunile au aparținut Uniunii Generale a Sindicatelor din România. Pe scurt, UGSR, o organizație mamut care, în comunism, a deținut un patrimoniu turistic uriaș, în cele mai frumoase locuri din țară.
La Revoluție, în conturile UGSR se aflau nu mai puțin de 2 milioane de dolari și 4,7 miliarde de lei. Pe 25 decembrie '89, când lumea era încă în stradă, noile grupări sindicale se întruneau și făceau deja planuri de împărțire a bogăției. Iar în '90, după căderea comunismului, trei noi confederații sindicale aveau să pună stăpânire pe întregul patrimoniu turistic. L-au împărțit bucată cu bucată, inclusiv banii.
Câțiva ani mai târziu, și-au făcut și firmă privată, care administrează și astăzi stațiunile pe care susțin că le dețin. Totul s-a întâmplat, fară ca vechea structura sindicală să dispară. De aici, și scandalurile. Și astfel număram 34 de ani de războaie în instanță, în care nu s-a stabilit încă cine este adevăratul proprietar. Dragoș Frumosu este actualul președinte UGSR, iar Adrian Boaje, este reprezentantul societății Sind România, care a preluat patrimoniul.
Dragoș Frumosu, președintele UGSR: „Actualii proprietari, între ghilimele, nu sunt proprietari de drept, că nu pot dovedi proprietatea”.
Reporter: „Cum a ajuns patrimoniul UGSR-ului la confederații?”
Dragoș Frumosu: „Prin fals! În 1990, patrimoniul a fost, între ghilimele, transferat în baza unui proces-verbal semnat în fals la momentul respectiv, în locul președintelui de la acea vreme”.
Adrian Boaje, director general al SIND România: „Absolut tot patrimoniul a fost preluat în mod legal. În primul rând, nu a stabilit nicio instanță de judecată că acel proces verbal este fals. A fost doar o găselniță pentru a încerca să găsească breșă într-o preluare fundamentată”.
Adrian Boaje mai susține că din 2010, de când este director general al firmei Sind Romania, 80% dintre hoteluri ar fi fost renovate, la nivelul unor condiții de 3 și 4 stele.
Cum a rezolvat Polonia problema patrimoniului sindical?
Am vrut să vedem cum a procedat Polonia, o fostă țară comunistă, ca și a noastră. Pentru că nici aici sindicatele nu au adus hotelurile la adevărată lor valoare, în urma cu 8 ani statul polonez a preluat patrimoniul prin decizie guvernamentală. A fost înființată o firma de stat care administrează acum stațiunile turistice sindicale.
Firma poloneză de stat a primit un ajutor de 1 milion de zloți iar banii au fost folosiți în modernizări masive. Astăzi, compania valorează de 7 ori mai mult. Și astfel, în timp ce la noi, turismul sindical s-a transformat în ruină, alții au știut să-l reînvie și să-l transforme în afaceri de miliarde de euro.
