Povești, la 2 ani de la Colectiv. Cristian Matei: ”Lumea a uitat ce a fost. Indiferenţă totală peste tot”

Supravieţuitorii au trecut prin dureri greu de imaginat, în timp ce familiile celor dispăruţi plâng fără încetare şi descriu calvarul ca pe o moarte lentă.

La fel de dureros pentru ei este şi că, la doi ani distanţă, nu a fost găsit niciun vinovat. Ştirile PRO TV vă prezintă duminică și luni materiale speciale, dedicate comemorării victimelor din clubul Colectiv. 

"Mersul în viaţă ar fi: întâi murim noi, părinţii, şi pe urmă copiii. Cam asta e ordinea normală. Din păcate, aici s-a întâmplat ceva…”, "Am început să iubesc, să descopăr, am căutat”, "Lumea a uitat aici ce s-a întâmplat" - sunt mărturii ale victimelor Colectiv.

Cu durere în suflet, neputinţă sau speranţă - aşa trăiesc zi de zi, supravieţuitorii incendiului de la Colectiv. Fiecare a ales propria cale spre vindecare: unii vor să se detaşeze de eticheta de rănit în Colectiv, alţii, dimpotrivă, vor ca nimeni să nu uite ce s-a întâmplat în clubul morţii.

Citește și

Marșul Chitarelor pentru victimele incendiului din Colectiv: ”Suntem indignaţi că nu se schimbă nimic”

„Al treilea război mondial a început”. Valeri Zalujnîi, ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie și fostul comandant al armatei, declarații

Din ultima categorie face parte şi colegul nostru, editor la siteul www.stirileprotv.ro, Cristian Matei, cunoscut de prieteni drept Mumu.

După Colectiv, viaţa lui Mumu a atârnat de un fir de aţă. A avut arsuri pe 50% din suprafaţa corpului şi pe căile respiratorii.

Acum îi urmăreşte zilnic pe cei care ne conduc şi constată cu amărăciune că România pare o ţară pierdută din toate punctele de vedere.

Cristian Matei, supraviețuitor Colectiv: "Acum este o indiferenţă totală peste tot unde mă duc. Se ridicau oamenii să îmi ofere locul în autobuz, pentru că nu puteam să mă ţin de bară din cauza rănilor din palme. Acum nu doar că nu mai…acum e opusul. Mă îmbrâncesc ca să se aşeze ei."

Ce a urmat tragediei din club i-a arătat, însă, şi omenia altora. A prietenilor, a colegilor şi a unor străini. Iar sprijinul acestor oameni face parte din terapia sa.

Cristian Matei, supraviețuitor Colectiv: "A fost decisiv felul în care am interacţionat cu prietenii, am avut parte de un sprijin incredibil din partea tuturor. Prieteni, colegi, familie şi străini. Oameni pe care nu îi cunoşteam şi mi-au oferit totul şi când spun totu e chiar totul!"

Români din toate colţurile Israelului, ţară în care a fost spitalizat, i-au fost alături în tot acest timp. 

Cristian Matei, supraviețuitor Colectiv: "De fiecare dată când mă duc acolo mă simt ca acasă, pentru că ei vorbesc limba română. Normal, îi cunosc de atâta vreme şi am stabilit o relație foarte specială cu ei. Am ajuns în punctul în care unii dintre ei mi-au dat cheia casei lor."

La rândul lui, face tot ce poate pentru a-i susţine pe artiştii români din muzică underground, aşa cum o făcea şi cu cei din trupa Goodbye to Gravity.

Colectiv nu mai e şi odată cu el nu mai sunt 65 de oameni.
Şi totuşi, după 2 ani de zile, procesul Colectiv stagnează.

Cristian Matei, supraviețuitor Colectiv: "Chiar nu mi-am închipuit că după doi ani de zile să nu înceapă nimic. Deci, au fost numai proceduri şi atât. Amânări după amânări. Este incredibil, după doi ani să nu înceapă un proces. E bătaie de joc."

Are doi copii pe care speră să îi trimită departe de România, o ţară în care simte pericolul la tot pasul. 

Cristian Matei, supraviețuitor Colectiv: "Pericolul se poate transforma într-o tragedie în România, oricând. Îi încurajez să plece de aici, tocmai din acest motiv i-am dat la o şcoală unde se învaţă limba germană intens, tocmai ca să plece la un moment dat, dacă vor dori, bineînţeles. Eu n-am nicio speranţă că lucrurile se vor schimba.”

Alex Plingu, supravieţuitor: "Asta e. Trebuie să ai speranţa. Cu bunătate şi fiind ok..."

Cu multă speranţa în suflet trăieşte, însă, Alex, un alt supravieţuitor de la Colectiv. Alex a împărţit aceeaşi ambulanţă cu Mumu, apoi acelaşi spital: Bagdasar Arseni. Pentru Alex, viaţa a fost, însă, mai blândă. Nu a pierdut niciun prieten în Colectiv şi a fost externat după o luna şi jumătate.

Alex: "Să iubească şi să preţuiască viaţă, că e foarte important."

Colectiv i-a schimbat, însă, şi lui viaţa, iar în ziua în care a ieşit din spital şi-a promis că va fi un om mai bun.

"Am început să iubesc, să descopăr, am căutat. Am vrut să ştiu, să cunosc, să nu mă focusez pe ură şi să arăt cu degetul: bă, eşti vinovat, bă, nu ştiu ce, dar am vrut să fiu fericit, să nu trăiesc degeaba", spune Alex.

Îşi împarte viaţa între arhitectură şi muzică, iar în memoria celor dispăruţi la Colectiv, trupa sa, 7 Semne, a lansat melodia "Nemuritorul rock".

Versurile au fost compuse de un psiholog. Şi tot un psiholog l-a ajutat şi îl ajută în continuare pe Alex să depăşească amintirile cele mai negre.

"Erau nişte oameni minunaţi şi îmi pare rău şi mă roade pe interior pentru că au murit. Iar eu m-am simţit cu musca pe căciulă că eu nu am realizat nimic, nu eram un caracter cum erau acele persoane şi am zis: trebuie să muncesc la caracterul meu şi după aia îmi văd şi de profesie. Tratăm totul cu imaturitate", spune Alex.

La scurt timp după Colectiv, a fost pus în situaţia de a participa la şedinţe terapeutice la un loc cu părinţii celor dispăruţi. Iar asta l-a marcat profund.

Alex Plingu, supravieţuitor: "Eu, care am scăpat, versus părinţi. Eu care până atunci am fost un om de nimic, versus părinţi care au pierdut comori de copii… Știam ce copii erau: olimpici… Eu eram un ratat. Eu n-am pierdut pe nimeni, eu m-am câştigat pe mine. Mie îmi pare rău şi mi se rupe sufletul pentru că au murit persoane cu potenţial pe care mi-aş fi dorit să le cunosc. Îmi doresc să fiu tată, nemaipomenit, văd copiii în parc, văd iubirea aia, dar fără să vreau îmi vine chestia asta în cap: băi, cum o fi să îţi pierzi un copil? Doamne fereşte!"

Se spune că cea mai mare durere e a unui părinte care îşi pierde copilul. Asta trăiesc după Colectiv 65 de familii.

"Astăzi am avut o zi de duminică normală. Activităţi pe care taţii le au cu băieţii lor: am fost la cimitir, unde mi-am certat băiatul pentru faptul că a ales muzica, jocul pe calculator, prietenia unor tineri asemenea lui, pentru că nu a înţeles că în ţara asta supravieţuiesc doar cei ce ştiu să se lupte, să fie puternici, să calce peste cadavre. După asta am plecat la sala de spectacole, am fost la Colectiv. Acolo am văzut acelaşi gri dezolant care caracterizează oraşul. Erau vreo trei lumânări aprinse" - Eugen Iancu, tată.

Eugen Iancu este un tată rămas fără băiatul sau. Alexandru Iancu avea 22 de ani, era student la ASE şi iubea muzica rock, fiind prieten cu Alex Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity. După Colectiv, a pierit în Spitalul ”Sfântul Ioan”, cu 28% arsuri pe suprafaţa corpului.

Pro TV

"Nu. Rolul lui era aici, să îşi trăiască viaţă, să compună, să cânte, să facă ce îi place, să şi sufere din dragoste, să se îndrăgostească, să trăiască, ori cineva a avut grijă să oprească mersul acestui tânăr", spune Eugen.

Din acea clipă, tatăl sau duce o luptă care, cel puţin în prezent, pare fără sfârşit.

Eugen Iancu: "Mie mi se pare ciudat că atunci când au murit 64 de oameni să ai toată lumea în libertate, ba, mai mult, să le acorzi dreptul să circule în străinătate, să facă ce vor, e ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Adică nouă ne mor copiii, ei se pot bucura de viaţă, ei se pot bucură de plimbări."

A înfiinţat Asociaţia Colectiv GTG 30.10, care a strâns bani pentru supravieţuitori, a realizat un monument dedicat victimelor, iar acum intenţionează să lanseze o campanie pentru construcţia unei maternităţi.

Toate acestea fac parte din terapia părinţilor care au ales să transforme pierderea copiilor lor într-o lupta pentru schimbare.

"Au fost doi ani foarte grei şi foarte dezamăgitori, pentru că în prima perioada a fost furia, momentul în care am fi făcut orice să ne răzbunăm pe vinovaţi, acum vrem să facem lucruri. Și vrem să facem unele lucruri în memoria copiilor, pentru că ei nu au plecat întâmplător şi nu au plecat într-un accident. Nu au fost călcaţi pe stradă de maşină. O astfel de tragedie trebuie să schimbe ceva, în toate ţările civilizate, tragediile au schimbat ceva", spune Eugen.

Constată, însă, că România e neschimbată după Colectiv.

"Toţi politicienii ăştia sunt, de fapt, nişte criminali. Ei, prin tot ce au făcut sau ce nu au făcut, au ucis. Şi o fac în continuare, pentru că bacteriile sunt tot în spital. Nu avem instalaţii, curăţarea apei, a aerului, nu avem nimic", spune el.

Încearcă să schimbe ce depinde de Asociaţie. A realizat o carte de colorat pentru copii, prin care să îi înveţe pe aceştia cum să reacţioneze în caz de incendiu. În poveste, apa este personajul bun, iar focul este personajul rău.

"Nu mă joc cu chibrituri, brichete sau alte surse de foc, chiar şi o scânteie mică poate produce un incendiu. Nu încerc să sting singur focul, ies imediat din camera care arde", explică Eugen Iancu.

Pentru Eugen Iancu, singura speranţa e să îşi trimită singurul copil rămas peste hotare. Iar el să trăiască ziua în care vinovaţii vor fi după gratii.

"Voi face tot posibilul că celălalt copil pe care îl am să părăsească această ţară, pentru că eu în momentul asta nu simt că noi avem un viitor aici, însă eu voi rămâne aici pentru că, pentru moartea copilului meu, ei vor trebui să plătească", spune Eugen.

Alături de Alexandru Iancu, au pierit în urmă tragediei de la Colectiv alţi 6 studenţi ai Academiei de Studii Economice.

Virginia Mărăcine este profesoară la Facultatea de Cibernetică din cadrul Academiei de Studii Economice şi a fost cea care a ţinut legătura cu familiile studenţilor răniţi.

"Am fost cu toţii afectaţi de această pierdere şi cel puţin eu am încercat să găsesc răspunsul la întrebarea ce aş putea să fac, astfel încât să previn că aşa ceva să nu se mai întâmple. Răspunsul pentru noi, că tot suntem într-o universitate, e unul simplu: educaţie", spune Virginia.

A făcut din Colectiv un studiu de caz pentru studenţii săi de la cursul de economia şi gestiunea riscului. Iar în cadrul universităţii, a învăţat tinerii cum să procedeze în caz de catastrofă.

devărată schimbare a venit, însă, pe plan personal. Acum îşi împarte timpul între facultate şi urgenţe medicale. După Colectiv, s-a hotărât să devină voluntar SMURD, iar în prezent e paramedic pe ambulanţă.

Prin multe schimbări au trecut toţi cei răniţi fizic sau sufleteşte de Colectiv. Tedy Ursuleanu ţine speech-uri motivaţionale la conferinţe şi recent a reuşit să obţină permisul de conducere auto, în condiţiile în care mâinile sale au fost grav afectate de arsuri.

Bogdan Molesag, zis Bobo, toboşarul trupei Up to Eleven s-a întors în România, după mai bine de un an petrecut la recuperare, în Belgia şi a devenit, la 30 de ani, student la Facultatea de Psihologie, spunând că vrea să îi ajute pe alţii, aşa cum a fost el ajutat de psihologul din spital.

Pavlos este acum clasa a 11-a şi ţine pasul cu şcoală de la distanţă. Se află în continuare la recuperare, în Belgia şi vine acasă atunci când poate.

Iar Adina Apostol a fost voluntar într-o şcoală de vara Magic Câmp dedicată copiilor cu arsuri şi a alergat să strângă bani de rechizite pentru copiii dintr-un centru de plasament.

Niciunul nu va uita, însă, vreodată, ce s-a întâmplat în Colectiv, pe 30 octombrie 2015. La fel cum nici România nu are voie să uite.

Articol recomandat de sport.ro

Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026, simulată! Cu cine a picat România în grupa de 5