Microsoft a recunoscut că a fost afectată de atacurile hackerilor. Ce s-a întâmplat cu datele sensibile ale companiilor

62230019
Shutterstock

Microsoft a fost afectată de mai multe atacuri la începutul acestei luni, dar nu sunt dovezi că integritatea datelor clienților au fost compromise, au transmis reprezentanții companiei.

Întreruperile care au afectat anumite servicii ale companiei în primele zile ale lunii iunie au fost rezultatul unor atacuri cibernetice, dar nu sunt dovezi că datele clienţilor au fost accesate sau compromise, se arată într-o postare pe blog a companiei, transmite Reuters, preluat de news.ro.

„De la începutul lunii iunie 2023, Microsoft a identificat creşteri ale traficului faţă de unele servicii, care au afectat temporar disponibilitatea”, a comunicat Microsoft.

Microsoft a declarat că a deschis o investigaţie şi a început să urmărească activitatea DDoS, după ce a identificat ameninţarea, respectiv Storm-1359.

Microsoft nu a răspuns imediat unei solicitări din partea Reuters pentru a lămuri dacă a identificat partea responsabilă pentru atac.

Atacurile DDoS funcţionează prin direcţionarea unor volume mari de trafic de internet către servere vizate, într-o încercare relativ nesofisticată de a le închide.

Suita de software 365 a Microsoft, inclusiv Teams şi Outlook, a fost oprită pe 5 iunie timp de mai bine de două ore pentru mii de utilizatori şi o scurtă perioadă în dimineaţa următoare. Aceasta a fost a patra astfel de întrerupere pentru Microsoft, într-un an.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62358403
Twitter se extinde pe televizoarele smart. Anunțul lui Elon Musk

Miliardarul Elon Musk, proprietarul platformei de socializare Twitter, a afirmat într-un tweet că aceasta intenţionează realizarea unei aplicaţii destinată televizioarelor smart.

 

62357768
Trei dintre cele mai uimitoare computere în 2023: Acer Predator Helios 300 Spatial LABS, Lenovo Yoga 9i, Dual Asus ROG ALLY

Ne uităm astăzi la câteva dintre cele mai interesante computere de pe piață, prezentate de Marian Andrei la iLikeIT.

62348876
Atacuri concertate asupra unor agenții guvernamentale americane. E uimitor ce soft era vulnerabil

Agenții guvernamentale americane au fost ținta unor atacuri, hackerii exploatând vulnerabilitățile unui soft utilizat pe scară largă. Este vorba despre un serviciu de transfer.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.