Inovatie la San Francisco. Cum arata ochelarii cu care amatorii de jocuri vor putea intra in realitatea virtuala

×
Publicitate

Foarte curand, oricine va putea sa faca o incursiune in realitatea virtuala. Cu niste ochelari speciali, amatorii de jocuri vor putea sa se scufunde cu totul in scenariile fictive care ii captiveaza.

Este ceea ce ne promit producatorii de asemenea tehnologii, care au fost in centrul atentiei la o conventie a dezvoltatorilor de jocuri de la San Francisco. Tot acolo au fost lansate insa si jocuri care sa indemne copiii sa se miste.

Cel putin trei producatori lucreaza la cate o versiune de casca ce ar trebui sa-l introduca pe cel care o poarta in realitatea virtuala a jocurilor. Cei de la Razer au adus un prototip si au oferit toate datele tehnice dezvoltatorilor independenti, pentru ca progresele sa apara mai repede.

Chris Mitchell, reprezentant Razer: ''Tehnologia exista mai de mult, dar n-a ajuns prea departe. Incercam sa rezolvam unele dintre obstacolele din cauza carora n-a ajuns prea departe''.

O companie detinuta de Facebook a prezentat Oculus Rift, pe care spera sa-l puna pe piata chiar anul acesta. Iar Sony promite ca va lansa anul viitor Morpheus, o casca pentru Playstation.

Shuhei Yoshida, Sony: ''Am vrut ca oamenii sa simta ca intra in lumea jocului. Cu realitatea virtuala, putem face asta la propriu''.

Printre casti si monitoare cu jocuri video, la conferinta dezvoltatorilor de jocuri si-a facut aparitia si un leagan. A fost adus pentru a promova Biba, o aplicatie in care miscarile fizice ale jucatorilor se transpun in actiuni ale unor personaje de pe ecran. Aplicatia are calitatea de a se adapta la echipamentele de joaca din orice parc pentru copii.

Greg Zeschuk, reprezentant Biba: ''Incercam sa-i aducem pe copii pe terenul de joaca, folosind chiar ecranele care ii tin departe de el''.

Un alt joc este conceput sa trateze o afectiune oftalmologica numita ''ambliopie" sau ''ochiul lenes''.

Joseph Koziak, reprezentant Amblyotech: ''Jocul il pune pe pacient in situatia de a se adapta la diverse schimbari ale contrastului. Astfel, imbunatateste vederea binoculara''.

Pentru nostalgici, la San Francisco s-a lansat si o versiune pentru telefon a unui joc vechi de 35 de ani, probabil primul care a facut furori: Pac Man.
 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61643106
Romania "exporta IT" in toata lumea. Exporturile judetului Timis au crescut in 2014 cu un miliard de euro, fata de 2013
Serviciile IT din Romania sunt la mare cautare in Europa si Statele Unite. Judetul Timis, spre exemplu, a avut o crestere a exporturilor de aproape un miliard de euro, in primele zece luni ale anului trecut.
61642765
Ideea care ar putea sa le aduca milioane de euro unor studenti romani. Cum poti sa incui usa de la casa cu telefonul mobil
Cum sa castigi milioane de euro? Inventezi o aplicatie sau un dispozitiv pe care sa-l cumpere milioane de oameni.
61642420
Targ de joburi in IT la Politehnica Bucuresti. Angajatorii i-au trecut pe tineri printr-o serie inedita de probe
Ca sa-i cucereasca pe viitorii programatori si sa ii convinga sa lucreze pentru ei, reprezentantii a peste 20 de firme de IT, din Romania si Statele Unite au pus la punct probe inedite.