iLikeIT. Tehnologia este dusă la alt nivel la Campionatul European de Fotbal

×
Publicitate

Pregătirile pentru Campionatul European de Fotbal sunt în plină desfășurare. Cei de la UEFA au construit în preajma Arenei Naționale un orășel de unde vor coordona toată activitatea de la București.

Atenția la detalii este impecabilă, iar entuziasmul - la cote maxime. Peste 200 de oameni lucrează intens la tot ce înseamnă organizarea, filmarea și transmiterea meciurilor, care se vor vedea în direct și în exclusivitate la PRO TV, PROX și online pe VOYO.RO.

Departamentul nostru de design și creație a fost el la fel de ocupat în perioada aceasta. Nu au stat nici colegii de la sport. Grafica este la un alt nivel, decorul e aproape gata, iar noi suntem... cu ochii pe Euro 2020 pentru că tehnologia este mai prezentă ca oricând... în fotbal.

De mai bine de trei săptămâni, nimeni nu se poate apropia de Arena Națională. Sunt puse la punct toate detaliile tehnice pentru transmiterea celor patru partide de la București. Carurile de emisie au ajuns chiar zilele acestea. În regie s-au făcut deja primele probe, iar Arena Națională este împrejmuită de birourile mobile ale celor de la UEFA.

O mare parte din echipament provine din Elveția.

Stadionul va fi împânzit de operatori și tehnicieni. Pe Arena Națională vor fi folosite minimum 36 de camere video, la care se aduagă și cele suplimentare care vor surprinde chiar și din aer, din elicopter, venirea echipelor la stadion sau atmosfera din tribune și tot ceea ce nu se va vedea la televizor va fi transmis în timp real pe rețelele sociale, pe Facebook, Instagram sau TIKTOK.

În Capitală vor veni jurnaliști din toate colțurile lumii. Planurile prevăd un număr maxim posibil de 120 de cabine de comentariu. Dar și mini-studiouri la nivelul gazonului, ori puncte de unde se poate intra în direct, din tribună.

Tehnologic vorbind, EURO 2020 este de neratat. Cu un pic de imaginație, fotbalul transmis în direct va ajunge în alte sfere. Suntem într-un moment în care aproape orice este posibil. Inclusiv interviuri cu cei de pe teren...în timpul partidelor. Așa cum s-a întâmplat în Statele Unite ale Americii, în timpul All- Star Game-ului din Liga de fotbal.

Ne putem aștepta la orice. Până la urmă, tehnologia este mai prezentă ca oricând în fotbal, iar UEFA a fost întotdeuna un promotor al inovației. Lucrează cu inteligența artificială, realitate augmentată și - se zvonește - chiar cu blockchain de câțiva ani.

Campionatul European de Fotbal este o mare provocare și pentru colegii noștri de la sport, care vor acoperi cele mai importante momente prin ediții speciale, transmise în direct pe PRO TV și PRO X.

Este prima ediție a Campionatului European cu 24 de echipe. Și mai asistăm la o premieră: printre comentatori...se regăsește o femeie, colega noastră Ioana Cosma.

Ioana Cosma, Jurnalist Sportiv Pro Tv: ”Este o premieră și am plăcerea să comentez grupa morții. Noi îi spunem Grupa Morții. Este grupa cu cele mai multe trofee. Se joacă la Budapesta, gazdă este Ungaria, iar acolo sunt Campioana mondială în exercițiu, Campioana Europeană în exercițiu. Vorbim de Franța, de Portugalia și de Germania”.

EURO 2020 este unul dintre cele mai mari evenimente organizate vreodată în România. Se va vedea pe toate continentele.

Ioana Cosma, Jurnalist Sportiv Pro Tv: ”Suntem în studio, avem grafică de Euro peste.
Noi acum putem vedea și o simulare a platoului, a modului în care el va arăta pe durata Campionatului European de fotbal, aici în studioul Știrilor PRO TV. Este o simulare momentan pentru că încă se lucrează la aceste aspecte”.

Vasiile Alboiu, Director de Creație Pro Tv: ”Ce vrem să facem este să replicăm cumva conceputul general de EURO în studio ul nostru de sport. UEFA vrea cumva să aducă oamenii împreună. Ei au dus lucrurile astea mai departe făcând un traseu care urmărește toată Europa, din oraș în oraș. Sunt 11 orașe, printre care și Bucureștiul, unde se vor ține meciuri. Drumurile astea sunt sub forma unor mici stadioane. Pleacă dintr-un oraș și ajung în alt oraș și fiecare oraș este reprezentat printr-un element simbol al orașului respectiv Londra are London Bridge, o să aibă și un stadion iconic. Bucureștiul o să aibă Arena Națională, Ateneul Român”.

Fiecare element grafic va avea un corespondent fizic. Toate simbolurile vor fi imprimate 3D sub forma unor machete, de 1 metru lungime și aproximativ 50-60 cm înălțime.
„

O simplă operațiune de imprimare 3D poate dura câteva zile. Dar... până se ajunge în acest punct, e nevoie de implicarea unei echipe complexe, formate din arhitecți, scenografi și artiști grafici.

Și.. iată că deși România lui Rădoi nu s-a calificat la Euro, în tot acest proces sunt implicați sute de români, care se asigură că modul de acoperire a evenimentului va fi aplaudat la scenă deschisă. Pe 11 iunie, are loc prima reprezentație de gală de la EURO 2020, în direct și în exlusivitate la PRO TV și pe VOYO.ro.

Abia așteptăm fluierul de start!

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62193965
IlikeIT. Care e raționamentul țeparilor online care trimit mesaje infectate pe telefon. Metoda „Curierul” face victime

Metoda „Accidentul” n-a dispărut, doar s-a transformat. Țeparii au învățat tot mai bine cum să folosească tehnologia. Trimit zeci de mii de mesaje simultan, ba cu câte un link, ba cerând un cod.

62194007
Twitter lansează primul abonament cu funcţii suplimentare. Cât costă și ce noutăți aduce

La doar câteva zile după anunţarea unui serviciu meteo contracost, Twitter lansează primul său abonament, numit Twitter Blue.

62193987
SUA vor trata atacurile cibernetice ca pe cele teroriste, după ce hackerii au blocat două mari companii

Un atac terorist - astfel vorbesc autoritățile federale americane despre atacul cibernetic care a paralizat la începutul săptămânii activitatea celui mai mare procesator mondial de carne.

Recomandări
Soldati sua afp 000 dv1719773
Sudul Deltei Dunării, transformat în zonă de exercițiu militar. Scenariile de război exersate de români, americani și iberici

Peste 200 de militari români, spanioli și americani se antrenează zilele acestea în sudul Deltei Dunării. Trupele sunt puse în fața unor diferite scenarii, cum ar fi protejarea infrastructurii critice.

Valentina 4
Părinții Valentinei, ucisă și aruncată în Olt, fac declarații tulburătoare: „M-a bătut patru ore”

Polițiștii din toata Europa îl caută pe bărbatul de 30 de ani din Vâlcea, bănuit că și-a ucis iubita, o tânără de 28 de ani, al cărei trup a fost găsit într-o valiză aruncată în apele Oltului. 

Panouri sate
Discuții în Parlament: panouri fotovoltaice pe bloc și pe balcon. Cât costă și cum ar putea scădea factura la energie

Românii care locuiesc la bloc ar putea produce energie solară chiar pe acoperișul clădirii și ar putea beneficia de banii obținuți din vânzarea acesteia.