Facebook, sub investigații pentru discriminare rasială la angajări

62177955
Shutterstock

O agenţie americană investighează Facebook pentru discriminare rasială la angajări, fiind deschisă o ancheta ”sistemică” în acest caz.

Anunțul a fost făcut avocaţii care îi reprezintă pe trei aplicanţi pentru locuri de muncă şi un director care susţine că aceştia au fost discriminaţi de către companie, relatează News.ro, care citează Reuters.

O investigaţie sistemică înseamnă că agenţia, care se numeşte Comisia pentru oportunităţi egale de angajare, suspectează compania de politici care ar fi putut să contribuie la o discriminare pe scară largă.

Agenţia rezolvă de obicei aceste conflicte prin mediere, sau permite reclamanţilor să dea în judecată angajatorul.

Acuzațiile aduse către companie

 

Dar conducerea agenţiei a desemnat câteva cazuri ca fiind ”sistemice”, permiţând anchetatorilor să solicite specialişti care să analizeze datele companiei şi să declanşeze eventual un proces mai marg, care să reprezinte clase întregi de lucrători.

Un director de programe pentru operaţiuni al Facebook, Oscar Veneszee Jr., şi doi dintre aplicanţii respinşi la angajare au depus o reclamaţie la această agenţie în iulie anul trecut, iar un al treilea candidat respins s-a alăturat cazului în decembrie.

CITEȘTE ȘI: Ce este interzis să faci în Capitală, începând din această noapte

 

Aceştia acuză că Facebook discriminează candidaţii, prin folosirea unor evaluări subiective şi "promovând stereotipuri rasiale".

Un purtător de cuvânt al Facebook, Andy Stone, a refuzat să comenteze în legătură cu stadiul anchetei sau în legătură cu acuzaţiile, dar a spus că ”este esenţial să fie asigurat un mediu de lucru respectuos şi sigur pentru toţi angajaţii. Tratăm cu mare seriozitate acuzaţiile de discriminare şi investigăm fiecare caz”.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Citește și...
62177803
iLikeIT, 6 martie 2021. Emisiunea integrală

iLikeIT, 6 martie 2021. Emisiunea integrală

62177473
iLikeIT. Eveniment istoric: 15 chirurgi din 13 țări au operat cu ajutorul tehnologiei HoloLens

Medicina are de-acum un ajutor de nădejde: realitatea augmentată mixtă. Presupune o îmbinare de elemente virtuale şi reale, cu rezultatele sunt absolut spectaculoase și, mai presus de orice, dătătoare de speranţă.

62177479
iLikeIT. Jocul săptămânii este GeoGuessr, o lecție geografică despre locuri și țări

Jocul săptămânii ne teleportează în locuri noi... fără să știm exact unde. De fapt, acesta este și farmecul lui. Se numește GeoGuessr şi e un fel de lecţie deschisă, la care trebuie să fii foarte atent.

Recomandări
62196944
Parchetul European a trimis în judecată șefii AFDJ Galați care au dat 7 milioane euro pe remorchere ce nu pot naviga pe Dunăre

Parchetul European a anunțat trimiterea în judecată a funcționarilor AFDJ Galați care au cheltuit 7 milioane de euro din bani europeni pentru remorchere care nu pot naviga pe Dunăre. De asemenea, au fost trimise în judecată o persoană fizică și o firmă.

Sorin grindeanu 2
României îi „lipsesc vreo 10-12 miliarde în acest moment, pentru buna funcționare a statului”. Anunțul lui Sorin Grindeanu

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că României îi „lipsesc” în prezent aproximativ 12 miliarde de lei, bani care sunt necesari „pentru buna funcționare a statului”.

863478716 1715649293493065 238605192093740511 n
Prioritățile prezentate de premierul Luca Niculescu lui Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR

Premierul Luca Niculescu l-a informat pe Guvernatorul BNR asupra priorităților sale, într-o primă întâlnire a celor doi, care a avut loc luni dimineață la sediul Băncii Centrale.