Facebook s-ar putea retrage din Europa, după o hotărâre a Curții de Justiție a UE

62149131
Shutterstock

Facebook avertizează că s-ar putea retrage din Europa, dacă comisarul irlandez pentru protecția datelor va impune interzicerea transferului de date din și către SUA.

Mișcarea gigantului din social media vine după o hotărâre în acest sens a Curții Europene de Justiție din iulie, care a constat că Facebook nu a putut aduce garanții suficiente care să înlăture bănuielile de spionaj din partea agențiilor guvernamentale americane.

O asemenea interdicție ar bloca activitatea Facebook, a arătat reprezentantul companiei deținute de Mark Zuckerberg din Irlanda, într-o întâmpinare depusă în instanță.

„În cazul în care compania ar fi supusă unei suspendări complete a transferului datelor utilizatorilor către SUA, nu este clar cum în aceste condiții ar putea continua să funcționeze Facebook și Instagram în UE”  a arătat Yvonne Cunnane, potrivit The Guardian.

Însă, nu este o amenințare de retragere din Europa, ci o simplă reflectare a realității, a precizat apoi un purtător de cuvânt al companiei americane.

„Facebook nu amenință să se retragă din Europa”, a spus un purtător de cuvânt.

„Înscrisurile depuse la înalta curte irlandeză au arătat simpla realitate că Facebook și multe alte companii, organizații și servicii se bazează pe transferurile de date între UE și SUA pentru serviciile oferite utilizatorilor. Lipsa transferurilor de date internaționale sigure și legale ar afecta economia și ar împiedica creșterea afacerilor din UE, la fel cum încercăm cu toții să ne revenim din pandemia de Covid-19" a declarat reprezentantul Facebook.

Scandalul a început cu Prism

Bătălia în instanță a început în 2011, când un avocat austriac, Max Schrems, a depus mai multe plângeri privind confidențialitatea la comisarul irlandez pentru protecția datelor. Acesta reglementează activitatea companiilor precum Facebook în UE.

Scandalul a izbucnit o dată cu dezvăluirile presei britanice cu privire la programul Prism al NSA (National Security Agency) din SUA, o operațiune uriașă de supraveghere online prin care guvernul american avea acces direct la sistemele Google, Facebook, Apple și altor companii de internet americane.

Judecata a ajuns chiar la Curtea de Justiție Europeană.

În septembrie, comisarul irlandez pentru protecția datelor a pus în executare hotărârea. Comisarul a emis un ordin preliminar prin care obliga rețeaua socială să suspende transferurile de date în străinătate.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Cum a reușit un pensionar să lase un sat întreg fără internet. Nimeni nu și-a dat seama timp de un an și jumătate

Un pensionar a lăsat un sat întreg fără internet, fără ca nici măcar el să-și dea seama, dintr-un motiv absolut uluitor. Inginerii companiei de telecomunicații s-au chinuit un an și jumătate să afle cauza problemei.

Ce efecte negative pot avea orele online asupra copiilor. Avertismentul psihologilor

De teama noului virus, sute de părinţi au făcut cereri către inspectoratele școlare, pentru ca orele să se desfăşoare doar în mediul online, pentru copiii lor.

Operaţiune mondială împotriva activităţilor de pe dark web. 179 de oameni arestați

O vastă operaţiune care i-a vizat pe infractorii de pe "dark web", partea ascunsă a internetului, a permis arestarea a 179 de presupuşi vânzători de produse ilicite în SUA şi în Europa, a anunţat marţi agenţia europeană de poliţie Europol, relatează AFP.

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.