Atenţie la concursurile, promoţiile sau oportunităţile de investiţii propagate pe social media. Pot fi atacuri ale hackerilor

62191482
Shutterstock

Dispeceratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează în legătură cu promoţiile, concursurile sau oportunităţile de investiţii propagate pe social media prin postări sponsorizate.

Unele dintre aceste anunţuri ar putea fi atacuri de tip scam, puse la cale de infractori cibernetici.

"Atenţie la concursurile, promoţiile sau oportunităţile de investiţii propagate pe social media prin postări sponsorizate! Unele dintre aceste anunţuri sunt atacuri de tip #scam puse la cale de infractorii cibernetici care încearcă să extragă de la potenţialele victime date personale, date financiare sau date de autentificare. Totodată, atacatorii încearcă în acelaşi timp să determine potenţialele victime să instaleze #malware pe dispozitive, ori să se aboneze la anumite servicii cu suprataxă, prin accesarea unui link maliţios. Momeala folosită în astfel de atacuri variază de la promoţii incredibile (bormaşină la 15 ron), la posibilitatea unor câştiguri rapide (prin investiţii în criptomonede)", semnalează reprezentanţii DNSC într-o postare pe pagina de Facebook a instituţiei.

Aceştia subliniază că, pentru a convinge potenţialele victime de veridicitatea detaliilor oferite, atacatorii se folosesc de identitatea vizuală a unor branduri cu reputaţie (de exemplu Banca Transilvania şi Leroy Merlin România), însă, dacă utilizatorul verifică pagina de social media care publică astfel de mesaje, sau domeniul link-ului pe care urmează să îl acceseze, îşi poate da seama că este vorba despre o tentativă de fraudă, pentru că nu se află pe un canal oficial de comunicare a companiei în numele căruia s-ar fi publicat acel post.

"Atunci când nu sunteţi siguri, introduceţi manual adresa site-ului dorit în browserul cu care navigaţi pe internet! Evitaţi accesarea de link-uri din surse necunoscute sau dubioase. Dacă o ofertă pare prea bună ca să fie adevărată, verificaţi existenţa acestei promoţii pe canalele oficiale ale companiei respective. Evitaţi furnizarea de date personale, date financiare sau de autentificare, dacă vă sunt cerut explicit online, mai ales dacă vi se promite un câştig rapid dacă o faceţi! Raportaţi astfel de pagini care propagă concursuri, promoţii false sau oportunităţi ireale de câştig către reţeaua socială în spaţiul căreia s-a publicat acel post. Mai multe raportări într-un timp scurt poate duce la suspendarea rapidă a paginii care propagă conţinut maliţios. Dacă aţi oferit date financiare sau date de card în urma accesării unor astfel de link-uri pe social media, vă recomandăm să luaţi imediat legătura cu banca pentru blocarea cardului şi monitorizarea tranzacţiilor din cont! Dacă aţi suferit pagube materiale, va trebui să depuneţi o plângere la Poliţia Română. Totodată, notificaţi Directoratul la telefon 1911 sau pe mail la alerts[@]dnsc[.]ro", este sfatul experţilor în securitate cibernetică.

Articol recomandat de sport.ro
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Mihai Stoica și Dan Petrescu, anunțați din nou la același club: "Un miliard la sută așa se va întâmpla"
Citește și...
62236517
Ponturi de la iLikeIT. Cum să încărcăm corect telefonul mobil
Marian Andrei aduce ponturi despre cum să încărcăm corect telefonul mobil, ceasul sau laptopul.  
62235650
VIDEO bizar. O femeie se plimbă cu ”câinele-robot” în lesă, la cumpărături într-un mall
O scenă neobișnuită a fost filmată într-un mall din China, unde o femeie a fost surprinsă în timp se plimba cu un câine-robot în ...lesă.   
62236015
iLikeIT. Recomandări de jocuri pentru 2022
Iată care sunt cele mai populare jocuri ale anului 2022. La mijloc de ianuarie sunt deja virale.