Promisiunile de majorare a pensiilor și salariilor, eliminarea CASS pentru mame, sprijinul acordat pentru plata facturilor pentru persoane vulnerabile pun noul guvern în fața unei alegeri dificile: de unde ia banii, în condițiile în care trebuie să reducă deficitul bugetar?
Invitat la emisiunea iBani, moderată de Ștefana Todică, analistul economic CFA România Dragoș Cabat a explicat că îndeplinirea lor ar putea însemna reducerea altor cheltuieli, inclusiv investiții, sau noi presiuni asupra taxelor.
Dragoș Cabat, analist economic CFA România: „Bani poți să aloci din altă parte, poți să găsești pentru anumite propuneri, că sunt ele populiste sau politice. Nu contează cum sunt. Se găsesc întotdeauna bani, mult timp înainte ca o țară chiar să ajungă în situația de a nu mai avea niciun fel de resurse. Dar costul întotdeauna este faptul că cresc cheltuielile bugetare și ele trebuie cumva să aibă o contrapartidă și în venituri bugetare”.
În opinia analistului, una dintre principalele provocări ale noului executiv va fi felul în care ministrul Finanțelor și premierul vor gestiona solicitările de bani venite din interiorul guvernului.
„Următoarele alegeri nu ar avea cum să ne prindă cu niște scăderi de taxe importante”
„Promisiunile pe care le-au făcut nu se vor putea îndeplini, cel puțin nu se vor putea îndeplini pe termen scurt, din păcate, de data aceasta însemnând 1–3 ani, nu însemnând câteva luni.
Deci, în mod normal, următoarele alegeri nu ar avea cum să ne prindă cu niște scăderi de taxe importante sau cu niște creșteri de pensii, de salarii. Sigur, dacă se vor face pe criterii politice, ca decizie politică, vom avea niște probleme, cred eu, economice foarte mari”, a mai spus Dragoș Cabat.
Investițiile, printre cheltuielile care ar putea fi reduse
Dragoș Cabat, analist economic CFA România: „Totdeauna sunt bani acolo, doar că, dacă nu ai, trebuie să te împrumuți de acei bani și, implicit, crește deficitul bugetar sau nu îl ținem în limitele în care le-am promis partenerilor noștri europeni”.
„Va trebui să tai foarte mult de undeva. Și de unde? Din nou se va tăia, cel mai probabil, de la investiții, după aceea, din nou, de la sănătate, educație, cultură și toate celelalte, chiar și de la armată, deși e greu în perioada aceasta să tai de la cheltuielile pentru armată, pentru sectorul militar”.