Alexis Tsipras respinge cu fermitate planul de reforme "absurd" al creditorilor. Ce spune despre incheierea unui nou acord

61652769

Premierul grec Alexis Tsipras a respins vineri cu fermitate, in fata parlamentului, planul de reforme 'absurd' propus in aceasta saptamana Greciei de catre creditorii sai, UE si FMI, relateaza AFP.

Propunerea creditorilor inaintata miercuri liderilor greci de presedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, in cursul unei reuniuni la Bruxelles, a fost o 'surpriza dezagreabila', a spus Alexis Tsipras, citat de Agerpres.

'Trebuie sa o retraga', a adaugat premierul grec in cadrul sesiunii extraordinare a parlamentului care are pe agenda informarea alesilor statului privind stadiul negocierilor in curs de la 20 februarie.

'Poporul grec ne spune nu renuntati la cererile voastre rezonabile. Nu cedati in fata solicitarilor nerezonabile', a declarat prim-ministrul, calificand drept inca 'absurde' masurile propuse de creditorii tarii sale.

Alexis Tsipras a subliniat totusi ca, in ciuda divergentelor, incheierea unui acord este 'mai aproape ca niciodata'.

In aceasta privinta, a dat el asigurari, propunerea greaca, care are la baza constrangeri bugetare mai putin dure, este 'singura realista'.

Acest acord trebui 'sa includa' o clauza privind 'viabilitatea datoriei' grecesti, a insistat premierul grec, in scopul de 'a da o solutie definitiva in fata incertitudinii si a crizei' in Grecia si in Europa. Acest aspect nu figureaza in oferta de acord a creditorilor si constituie un punct de dezacord intre creditorii insisi, UE si FMI, potrivit France Presse.

In paralel, prim-ministrul a facut apel la parlamentarii din toate partidele sa sustina 'efortul national' al tarii sale in vederea incheierea unui acord cu creditorii si 'sa spuna clar daca accepta sau resping' propunerea de acord facuta de UE si FMI.

'Este momentul de a ne asuma responsabilitatile', a mai spus Alexis Tsipras, incercand sa obtina un consens in Parlament.

Am ajuns la un 'moment crucial', 'in ultima linie dreapta' a negocierilor intre Atena si creditorii sai, a spus el dupa decizia guvernului de joi de a amana rambursarea sumelor datorate in iunie Fondului Monetar International (FMI), ceea ce a creat surpriza in Europa si pe pietele financiare, noteaza AFP.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61663366
Veste buna primita de Grecia de la FMI. Ce avantaj a obtinut guvernul grec de la creditorii europeni

Guvernul grec a cerut si a obtinut joi de la FMI amanarea rambursarii pana la sfarsitul lunii iunie a patru rate din imprumut prevazute in aceasta luna si din care prima trebuia achitata vineri, au anuntat FMI si o sursa guvernamentala greaca.

61677072
Negocieri pana la miezul noptii, fara niciun rezultat: Grecia ramane fara bani. Discutiile, reluate in cateva zile

Divergentele persista intre Grecia si creditorii ei pentru a ajunge la deblocarea eliberarii unei transe vitale de ajutor pentru supravietuirea financiara a tarii si discutiile vor fi reluate in zilele urmatoare.

61676799
Numaratoarea inversa pentru Tsipras si Grecia. Liderul Syriza pune o conditie pentru ca tara sa sa-si plateasca datoriile

Grecia nu va plati banii datorati FMI pe 5 iunie, daca nu va exista un plan de ajutorare a acestei tari, realizat cat mai rapid cu creditorii internationali.

Recomandări
Luca niculescu gettyimages 2298567182
Surse: Primele nume vehiculate pentru Guvernul Niculescu. PSD preia portofolii mari, apare Ministerul Inteligenței Artificiale

Surse politice au prezentat primele variante vehiculate pentru viitorul Guvern Niculescu, în care PSD ar putea să preia majoritatea marilor portofolii. Ca o noutate absolută, apare un minister al Inteligenței Artificiale.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.