Visa a rezolvat problemele din cauza cărora cardurile nu au funcţionat în Europa

61870715

Visa a soluţionat o problema tehnică apărută în cursul zilei de vineri în Europa, care a împiedicat mai mulţi consumatori să plătească cu cardul, iar în acest moment sistemul de plăţi este complet funcţional, informează compania.

Potrivit unui comunicat al Visa remis sâmbătă AGERPRES, incidentul a fost cauzat de o defecţiune hardware la unul dintre sistemele companiei din Europa şi nu are legătură cu vreun acces neautorizat sau un atac cibernetic.

Sistemul de plăţi Visa din Europa este acum complet funcţional iar deţinătorii de carduri Visa pot face plăţi sau retrageri de numerar în mod obişnuit, precizează sursa citată.

"Obiectivul nostru este să ne asigurăm că toate cardurile Visa funcţionează sigur în orice moment al zilei şi în orice zi a anului. Ieri nu ne-am putut îndeplini acest obiectiv şi ne cerem scuze partenerilor noştri şi deţinătorilor de carduri Visa", a declarat Al Kelly, Chief Executive Officer, Visa Inc.

Vineri, compania americană Visa a anunţat că se confruntă cu o perturbare a serviciului de plăţi din cauza căreia unele tranzacţii din Europa nu pot fi procesate.

Visa inc. este o companie internaţională de tehnologii de plată care operează una dintre cele mai avansate reţele de procesare a plăţilor din lume.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61917161
Probleme cu cardurile Visa în toată Europa. Compania anchetează situaţia
Reţeaua de carduri Visa a picat în Europa; multe tranzacţii sunt respinse, iar compania a anunţat că investighează cauza
61962319
SUA, în război comercial cu aliații săi. Trump a anunțat noi taxe de la 1 iunie
Președintele american Donald Trump a decis să le impună partenerilor comerciali importanți taxe vamale pentru importurile de oțel și aluminiu.
61942551
ROBOR la trei luni urcă la 2,83%
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut din nou joi pe piaţa interbancară, ajungând la 2,83% pe an.