Ultima şansă pentru a evita retrogradarea la „Junk”. Ilie Bolojan va discuta cu reprezentanții unei agenții de rating

62554892
gov.ro

Premierul Ilie Bolojan a avut miercuri o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor despre pregătirea unei întâlniri cu reprezentanţii unei agenţii de rating, ce va avea loc miercuri.

„Am avut o întâlnire cu ministrul de Finanţe, cu echipa de conducere a ministerului, abordând subiectele care sunt importante, şi anume o analiză a încasărilor la bugetul de stat, un pachet de măsuri pentru a ne îmbunătăţi aceste încasări, inclusiv modificări de legislaţie, cum este, de exemplu, legea insolvenţei, pentru a încasa mult mai bine cotele din TVA. De asemenea, am discutat despre pregătirea unei întâlniri cu o agenţie de rating pe care o vom avea mâine. Am discutat şi despre legislaţia care urmează să fie adoptată în perioada următoare în ceea ce priveşte reducerea de cheltuieli”, a spus Ilie Bolojan la finalul întâlnirii.

Acesta a precizat că, în momentul în care toate aceste aspecte vor fi clare, se vor face „anunţuri fără echivoc”, astfel încât toată lumea să fie informată. 

România, în atenția agențiilor de rating

Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă în martie.

„Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să avanseze cu o reformă fiscală ambiţioasă şi cu programul său de reducere a deficitului în general”, remarca agenţia.

Moody's avea până la acest moment o perspectivă 'stabilă' asociată ratingului suveran al României. Decizia viine după ce în ianuarie agenţia de evaluare financiară S&P a înrăutăţit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă şi a confirmat calificativul la "BBB-", ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, iar în februarie şi agenţia de evaluare financiară Fitch a confirmat calificativul suveran al României la "BBB-"

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62468043
Bilanțul lui Boloș la Fondurile Europene. Cum se laudă ministrul care ”a dus în cap” la Finanțe deficitul de la 5% la 8,7%
Valoarea sumelor primite de România în acest an de la Comisia Europeană se ridică la 3,2 miliarde euro, fonduri care au susţinut stabilitatea bugetară şi investiţiile publice, arată ultimul raport al lui Marcel Boloș la conducerea MIPE.
62551097
Băncile s-au înghesuit să împrumute Guvernul, care a atras 554,5 milioane de lei prin obligațiuni. Suprasubscriere de 74%
Ministerul Finanțelor a atras luni 554,5 milioane de lei de la băncile comerciale printr-o emisiune de obligațiuni de stat cu maturitate de 61 de luni, la un randament mediu de 7,44% pe an.
62554561
Piețele, reacții mixte față de viitorul guvern. Investitorii așteaptă măsuri concrete înainte de a avea încredere în România
După mai bine de trei săptămâni de negocieri și incertitudine în ceea ce privește măsurile care vor fi luate, piețele au avut o reacție mixtă legată de audierile miniștrilor din cabinetul Bolojan.