Tranzacție importantă pe piața imobiliară. Familia Borcea a semnat antecontractul pentru un teren pe malul Lacului Tei

62399259

Un investitor şi dezvoltator imobiliar anunţă achiziţia unui nou teren cu o suprafaţă de peste 14.000 de metri pătraţi în apropierea Lacului Tei, pe care intenţionează să construiască un complex cu facilități educaționale, conform unui comunicat.

Valoarea tranzacţiei One United Properties, se ridică la 11,4 milioane de euro, structurată printr-un mecanism de compensare cu apartamente şi spaţii comerciale în cadrul ansamblului rezidenţial, arată Agerpres.

Potrivit profit.ro, dezvoltatorul imobiliar One United Properties, fondat de bancherii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, a semnat cu familia lui Cristian Borcea, fostul acționar al clubului de fotbal Dinamo, antecontractul care vizează achiziția unui teren valoros, pe malul lacului Tei din București

Terenul amplasat pe strada Radu Tudoran (arteră cu patru benzi), paralelă cu şoseaua Fabrica de Glucoză, va găzdui o dezvoltare rezidenţială cu facilităţi comerciale şi educaţionale, în vecinătatea altor ansambluri din portofoliul companiei, One High District şi One Lake Club. Potrivit comunicatului, One Academy Club va cuprinde aproximativ 150 de apartamente, 6 spaţii comerciale şi 254 de locuri de parcare. Dezvoltarea se remarcă prin facilităţi dedicate întregii comunităţi, precum spaţii comerciale, dar şi şcoală şi grădiniţă, cu sală de sport, after-school, cantină, bibliotecă, teren de sport în aer liber.

Valoarea brută de dezvoltare (GDV) pentru One Academy Club este de 50 de milioane de euro. Finalizarea este estimată pentru T4 2027, iar lucrările de construcţie şi procesul de pre-vânzare urmează să înceapă în cursul acestui an, după obţinerea autorizaţiei de construire, arată sursele citate.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62513300
Vânzarea TikTok către americani, evaluată de Administrația SUA la 14 miliarde de dolari. Donald Trump a semnat decretul

Donald Trump a semnat joi un decret prezidențial în care sunt prezentate condițiile acordului privind transferul companiei care deține aplicația TikTok către un proprietar american.

62375846
Germania vrea să devină vârful de lance al reînarmării Europei. Contract de 1,2 miliarde de dolari cu SUA, pentru rachete

Autorităţile americane au anunţat joi că şi-au dat acordul pentru vânzarea de rachete aer-aer avansate şi echipamente conexe, cu o valoare totală de 1,23 miliarde de dolari, către Germania, un aliat angajat într-o "cursă a înarmărilor".

62193103
Ministrul Investițiilor: România are de cheltuit 13 miliarde de euro din bani europeni în mai puțin de un an

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat joi, despre PNRR, că suntem undeva la 13 miliarde de euro care ar trebui cheltuiţi efectiv din acest moment până pe 31 august 2026, în mai puţin de un an.

 

Recomandări
62604739
Președinția irlandeză a UE vrea reducerea cu 8% a bugetului multianual. Reacția vehementă a României

Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034. În replică, Siegfried Mureșan, negociatorul-șef al Parlamentului Europan, „respinge ferm tăierile”.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.