Statul se mândrește cu un deficit bugetar mai mare cu aproape 50% față de cel din 2022. ”Omisiunea” lui Ciolacu DOCUMENT

marcel ciolacu

România înregistrează la sfârșitul lui octombrie un deficit bugetar de 62,81 miliarde de lei, față de 47,12 miliarde lei cât raporta în aceeași perioadă a anului trecut. Ministerul Finanțelor prezintă în termeni elogioși creșterea deficitului bugetar.

Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 3,97% din PIB după primele 10 luni ale anului în curs, respectiv la 62,81 miliarde de lei, faţă de un deficit de 47,12 miliarde lei (3,34% din PIB) aferent primelor 10 luni din 2022, a anunţat, marţi, Ministerul Finanţelor.

Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 56,46 miliarde lei, respectiv 3,55% din PIB.

În nota explicativă emisă de Ministerul Finanțelor privind Execuția Bugetului General Consolidat la data de 31 octombrie 2023, se arată că ”veniturile totale au însumat 418,85 mld lei în primele zece luni ale anului, în creștere cu 10,6% (an/an).

Dinamica acestora a fost susținută în principal de evoluția încasărilor din impozitul pe salarii și venit, contribuții de asigurări, fonduri europene și impozitul pe profit.
Încasările din TVA au consemnat o dinamică pozitivă mai temperată, explicată atât de decelerarea bazei macroeconomice relevante, cât și de un nivel mai ridicat al restituirilor de TVA
”.

Citește și
Guvernul Ciolacu
Guvernul aprobă măsurile pentru reducerea cheltuielilor. Fără festivaluri şi concerte din bani publici
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Creșterea cheltuielilor, explicată prin investițiile făcute de Guvern

De asemenea, ”cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 481,66 mld lei au crescut în termeni nominali cu 13,1% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe primele zece luni ale anului 2023 au înregistrat o creștere cu 0,2 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului 2022, de la 30,2% din PIB la 30,4% din PIB”.

De remarcat tonul elogios insinuat de Ministerul Finanțelor în prezentarea sa. Astfel, pe lângă toate veniturile raportate pe plus, MF înfățișează cheltuielile mult mai mari realizate ca reprezentând, de fapt, în principal investiții.

Cheltuielile privind proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvențiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 45,42 mld lei, cu 22,87% mai mari comparativ aceeași perioadă a anului precedent.

Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 63,99 mld lei, în creștere cu 34,6% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent când au fost în valoare de 47,56 mld lei.

De asemenea, se observă o creștere a ponderii investițiilor finanțate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 57,87% din totalul cheltuielilor pentru investiții”.

Omisiunea lui Marcel Ciolacu

Reamintim că premierul Marcel Ciolacu motiva în octombrie creșterea uriașă a deficitului bugetar a României prin nivelul record al investițiilor; altfel spus, Guvernul a investit în dezvoltarea României.

Este evident că deja constructorii sunt în avans cu lucrările. Sunt ferm convins că dacă am fi fost în Schengen ar fi fost şi mai în avans şi lucrurile ar fi mers mult mai uşor. În acest moment, România are un deficit de 56 de miliarde şi cheltuieli de investiţii de 57 de miliarde. Este pentru prima oară în istoria României când s-a creat acest echilibru între deficit şi investiţii”, spunea premierul.

Ce a ”omis” să spună atunci Ciolacu era că jumătate din suma anunțată de el ca investiții provenea, de fapt, din fondurile Uniunii Europene.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Surse: Specialiștii FMI recomandă modificarea legii pensiilor. România nu se va încadra în ținta de deficit bugetar
Surse: Specialiștii FMI recomandă modificarea legii pensiilor. România nu se va încadra în ținta de deficit bugetar

Specialiștii FMI recomandă modificarea legii pensiilor, adoptată joi de Guvern, conform unor surse Știrile PROTV.

Guvernul aprobă măsurile pentru reducerea cheltuielilor. Fără festivaluri şi concerte din bani publici
Guvernul aprobă măsurile pentru reducerea cheltuielilor. Fără festivaluri şi concerte din bani publici

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de vineri un proiect de ordonanţă de urgenţă care vizează reducerea cheltuielilor pe anul 2023, în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetar.

Ciolacu: Guvernul va adopta o nouă ordonanţă de urgenţă privind cheltuielile bugetare
Ciolacu: Guvernul va adopta o nouă ordonanţă de urgenţă privind cheltuielile bugetare

România nu va avea anul acesta "sub nicio formă" un deficit bugetar mai mare de 6%, a declarat joi, la Bruxelles, premierul Marcel Ciolacu, care a informat că vineri va fi adoptată o nouă ordonanţă de urgenţă cu privire la cheltuielile bugetare.  

Premierul Ciolacu, despre bugetul României: Sub nicio formă nu o să avem un deficit de 6% din PIB. Bugetul e calculat pe 4,4%
Premierul Ciolacu, despre bugetul României: Sub nicio formă nu o să avem un deficit de 6% din PIB. Bugetul e calculat pe 4,4%

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la Bruxelles, că România încearcă să se încadreze într-un deficit de 4,4%.

Deficitul bugetului general consolidat a atins 3,55% din PIB. Cu cât a urcat față de primele nouă luni din 2022
Deficitul bugetului general consolidat a atins 3,55% din PIB. Cu cât a urcat față de primele nouă luni din 2022

Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 3,55% din PIB după primele nouă luni ale anului în curs. A ajuns la la 56,46 miliarde de lei, faţă de un deficit de 41,7 miliarde lei, respectiv 2,96% din PIB aferent primelor nouă luni din 2022.

Recomandări
România, evitată de transportul de arme americane către Ucraina. Traseul-surpriză ales în detaliu de SUA prin Europa
România, evitată de transportul de arme americane către Ucraina. Traseul-surpriză ales în detaliu de SUA prin Europa

Pentagonul pregătește mult timp livrările de muniție către Ucraina, iar armele americane au un traseu bine stabilit prin Europa pentru a ajunge în posesia trupelor ucrainene.

Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă

Clasa politică din România, „care ne-a adus pe primul loc în clasamentele de corupție ale Europei”, a furat în ultimii 34 de ani sume “înspăimântătoare”, cu care am fi putut construi 400 de spitale de top, 600 de școli și 1700 km de autostradă.

Mark Rutte, adversarul lui Iohannis în cursa pentru șefia NATO, a bătut la ușa lui Erdogan. 
Batavul caută sprijinul Turciei
Mark Rutte, adversarul lui Iohannis în cursa pentru șefia NATO, a bătut la ușa lui Erdogan. Batavul caută sprijinul Turciei

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că speră că următorul secretar general al NATO va acorda prioritate preocupărilor legate de terorism ale Turciei în timpul întâlnirii de vineri cu Mark Rutte, favorit pentru a prelua postul.