Sechestru de 2 miliarde de euro pus de procurori pe conturile si activele Lukoil Europe Holdings Olanda

61690702

Procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti au extins cercetarile fata de SC Petrotel Lukoil SA Ploiesti.

Procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti au extins cercetarile fata de SC Petrotel Lukoil SA Ploiesti si directorul acesteia, Bogdanov Andrey Iurevici, si sub aspectul infractiunii de folosire cu rea credinta a creditului societatii si o noua fapta de spalare de bani care ar fi dus la decapitalizarea societatii, prejudiciul estimat fiind de aproape 1,2 miliarde euro si peste 1,5 miliarde dolari, relateaza Agerpres.

Potrivit unui comunicat al institutiei transmis miercuri, procurorii au pus in miscare actiunea penala si au dispus masura preventiva a controlului judiciar si fata de Rata Andrei, Danulescu Dan, Dutu Dorel, Erogov Yuri, Voinstev Alexz, ultimii doi avand cetatenie rusa, toti angajati ai SC Petrotel Lukoil SA Ploiesti.

"Cercetarile au stabilit faptul ca, suspecta SC Petrotel Lukoil SA Ploiesti, a rambursat in baza unor contracte, cu titlu de imprumut, actionarului majoritar Lukoil Europe Holdings BV Olanda suma de 1.511.904.038,94 dolari SUA si 552.977.284,35 euro cu justificarea restituire creditare.

Totodata, suspecta SC Petrotel Lukoil SA Ploiesti, a primit in baza unor contracte cu titlu de investitii, de la actionarul majoritar Lukoil Europe Holdings BV Olanda suma de 32.476.926 euro si 304.186.078,78 dolari SUA, desi conform bilanturilor, balantelor si raportarilor catre ANAF, activul societatii este de 48.522.486 euro echivalent moneda nationala, diferenta de 257.995.952 euro neregasindu-se in activul patrimonial al societatii.

Mai mult, suspectei SC Petrotel Lukoil SA Ploiesti, conform rulajelor de cont, i s-a virat in cont, de la actionarul majoritar Lukoil Europe Holdings BV Olanda, suma totala de 480.176.734,90 euro, echivalent moneda nationala, cu titlu de majorare capital social, dar conform situatiei raportate la Oficiul Registrului Comertului pe baza documentelor financiar contabile ale societatii, capitalul social este de 105.881.929,76 euro echivalent moneda nationala, diferenta de 374.294.805,14 euro neregasindu-se in aportul de capital. Cu toate ca suma respectiva a fost primita cu titlu respectiv, conform rulajelor de cont, aceasta a fost fractionata si rambursata cu titlu restituire creditare in aceeasi zi in care a intrat in conturile bancare", mentioneaza sursa citata.

Potrivit comunicatului, procurorii afirma ca "urmare a politicii comerciale practicate de S.C. Petrotel Lukoil S.A. s-a realizat decapitalizarea societatii, fapt relevat si de rapoartele administratorilor societatii, rapoarte aferente anilor 2012 si 2013".

Ca urmare a celor doua infractiuni de folosirea cu rea credinta a creditului societatii si spalare de bani, valoarea prejudiciului, estimata in acest moment, este in cuantum de 1.185.268.188,35 Euro si 1.526.293.530,93 USD.

Procurorii au dispus si extinderea masurilor asiguratorii, acestea fiind aplicate asupra unor bunuri apartinand Lukoil Europe Holdings BVATRIUM Olanda, pana la concurenta sumei de 2.007.103.675,74 euro, respectiv asupra conturilor bancare detinute de aceasta entitate juridica la banci comerciale situate in Regatul Unit si Olanda, asupra primelor de emisiune in cuantum de 1.880.931,388 lei precum si asupra unui numar de 176.840.629 actiuni, detinute de aceasta in cadrul S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploiesti.

De asemenea, au fost instituite noi masuri asiguratorii asupra conturilor bancare detinute de catre S.C.Petrotel Lukoil S.A. Ploiesti la banci comerciale din Olanda, pana la concurenta sumei de 2.007.103.675,74 euro.

Cercetarile urmeaza a fi continuate pentru strangerea si a altor probe necesare pentru stabilirea situatiei de fapt in integralitatea ei, pentru identificarea altor persoane ce au savarsit infractiuni si in vederea stabilirii raspunderii penale a acestora. Cercetarile au fost efectuate cu sprijinul Serviciului Roman de Informatii si al altor autoritati competente.

Directorul general al SC Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, este urmarit penal din octombrie 2014 si pentru evaziune fiscala si spalare de bani, acesta fiind pus sub control judiciar la data de 6 octombrie 2014 de anchetatorii care instrumenteaza dosarul cu un prejudiciu de 230 de milioane de euro.

Potrivit unui comunicat emis, la acel moment, de Parchetul de pe langa Curtea de Apel (PCA) Ploiesti, in dosarul penal nr. 254/P/2014 se efectueaza cercetari fata de SC Petrotel Lukoil SA Ploiesti pentru savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala si de spalare de bani cu un prejudiciu estimat de 230 milioane euro, iar fata de directorul general al Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, s-a dispus inceperea urmaririi penale sub aspectul savarsirii acestor doua infractiuni.

Anchetatorii au efectuat, la data de 2 octombrie 2014, 23 de perchezitii pe platforma Petrotel Lukoil din Ploiesti la sediile societatilor comerciale SC Petrotel Lukoil SA Ploiesti, SC Lukoil Energy&Gas Romania SRL, SC Lukoil Lubricants East Europe SRL, SC Agentia Lukom-A-Romania SRL, SC TP Log Services SRL.

Conform unui comunicat de presa, prejudiciul estimat la acel moment era in cuantum de 1.039.019.829 lei (230 milioane euro), rezultat din comiterea infractiunii de evaziune fiscala in cuantum de 505.421.252 lei (112 milioane euro) si 533.598.577 lei (118 milioane euro) din savarsirea infractiunii de spalare de bani.
 

Articol recomandat de sport.ro
Gimnastica românească, un DEZASTRU ISTORIC! Nicio calificare în finală la Europene
Gimnastica românească, un DEZASTRU ISTORIC! Nicio calificare în finală la Europene
Citește și...
De ce s-a prabusit bursa din China. Firmele chinezesti listate au pierdut 3 trilioane de dolari in 2 saptamani

Este panica generalizata pe pietele financiare asiatice, dupa cateva saptamani in care bursele din China au inregistrat scaderi constante.

Salariile presedintelui, premierului si inaltilor demnitari cresc din AUGUST. Ce se intampla cu ceilalti bugetari

Indemnizatiile lunare pentru cele mai inalte demnitati publice din Romania se majoreaza incepand cu luna august a acestui an, a anuntat premierul interimar Gabriel Oprea.

Ce riscati sa patiti daca primiti un telefon de la "ANAF". Lista intrebarilor pe care au voie sa vi le puna cei de la Fisc

Daca primiti in aceasta perioada un telefon de la un inspector al Fiscului, aveti mare grija: ar putea fi vorba de o incercare de a va lasa fara bani pe card.

Recomandări
Pîslaru recunoaște că a primit pe e-mail coeficienții de salarizare pentru demnitari: „Grila nu a fost pusă de Guvern”

Ministrul Dragoș Pîslaru a recunoscut vineri, într-o conferință de presă, că a primit pe e-mail, de la Camera Deputaților, grila cu coeficienții de salarizare pentru demnitari, la o zi după întâlnirea de la Cotroceni privind acordul politic.

Reguli noi pentru prosumatori: Fotovoltaice, instalate doar cu baterii de stocare. Ce se întâmplă cu cei care au deja panouri

Guvernul pregătește noi reguli pentru prosumatori, în încercarea de a reduce dezechilibrele din sistemul energetic național. Ilie Bolojan susține că instalarea unor noi capacități ar trebui să fie însoțită și de asigurarea unor capacități de stocare.

MApN: Resturile dronei căzute în Tulcea au fost găsite în Munții Măcinului. Au fost descoperite și urme de combustie

Ministerul Apărării Naţionale a transmis că resturile dronei căzute vineri în judeţul Tulcea au fost identificate în apropierea localităţii Greci, în Munţii Măcinului, fiind descoperite la faţa locului şi urme de combustie pe o suprafaţă limitată.