Prăbușirea unui gigant. Acțiunile Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, s-au ieftinit de la 4 dolari la doar 1 cent

62244354
Getty

Sberbank, cea mai mare bancă comercială din Federația Rusă a anunțat închiderea tuturor sucursalelor europene, conform Reuters, citat de News.ro.  

Anunțul a contribuit și el la ceea ce se aștepta, oricum, să fie o prăbușire a cotației sucursalei europene a băncii pe bursa din Londra.

În doar câteva ore acțiunile Sberbank s-au depreciat cu peste 90%, de la 4,02 dolari pe titlu până la un minimum de un cent.

Cotația și-a mai revenit, ușor, până la un nivel de trei cenți pe acțiune. 

Banca, aşteptată să publice rezultatele financiare pe anul 2021 în cursul zilei de miercuri, a precizat că nu mai poate furniza lichidităţi subsidiarelor europene, însă nivelul său de capital şi calitatea activelor au fost suficiente pentru a plăti toţi deponenţii.

Valoarea activelor deținute de sucursala europeană a Sberbank este estimată la circa 13 miliarde de euro. 

„În situaţia actuală, Sberbank a decis să părăsească piaţa europeană. Băncile subsidiare ale grupului s-au confruntat cu ieşiri anormale de numerar şi ameninţări la adresa siguranţei angajaţilor şi sucursalelor săi”, se arată într-un comunicat de presă.

Evoluția cotației titlurilor Sberbank pe Bursa de la Londra (LSE)

Cotație Sberbank

Măsurile fără precedent luate de naţiunile occidentale pentru a izola economia şi sistemul financiar din Rusia din cauza invaziei Ucrainei includ sancţiuni asupra băncii centrale şi excluderea unora dintre creditorii săi din sistemul global de plăţi SWIFT. Luni, Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat închiderea filialei europene a Sberbank. Subsidiara europeană a întâmpinat o serie de probleme din cauza invaziei, precum ieşirile deponenţilor. Sberbank, care are sucursale în Austria, Croaţia, Germania şi Ungaria, printre alte state, avea declarate active europene în valoare de 13 miliarde de euro la 31 decembrie 2020, scrie News.ro.

În 2011 Sberbank a fost aproape să achiziționeze Volksbank România

În vara lui 2011 gigantul bancar din Rusia a anunțat achiziționarea Volksbank Internațional (divizia est-europeană a grupului austriac) pentru suma de aproape 600 de milioane de euro. În această tranzacție, însă, nu a fost inclusă și sucursala din România a Volksbank. 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62245070
Efectele economice provocate de război și sancțiunile anunțate vor fi resimțite și în România

Efectele economice provocate de război și sancțiunile anuntate vor fi resimtite mai devreme sau mai tarziu si în România.

62195790
Preţul petrolului Brent a depăşit 100 de dolari pe baril, rubla s-a prăbuşit cu 30%, acţiunile asiatice au scăzut

Preţul petrolului Brent a depăşit 100 de dolari pe baril, dolarul s-a apreciat, în timp ce rubla s-a prăbuşit cu 30%, la un minim record.

62244966
Banca centrală a Rusiei a dublat dobânda-cheie și a interzis brokerilor să vândă active pentru nerezidenţi

Banca centrală a Rusiei a dublat dobânda-cheie a țării de la 9,5% la 20%, deoarece moneda sa, rubla, a atins un minim record în raport cu dolarul, pe fondul unei noi serii de sancțiuni impuse Rusiei de Europa și SUA pentru invadarea Ucrainei.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Patru miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.