Piețele financiare au reacționat pozitiv după anunțarea pachetului de măsuri. Leul s-a apreciat față de euro

×
Publicitate

Piețele financiare au reacționat pozitiv după anunțarea pachetului de măsuri, iar leul s-a apreciat față de euro.

În țară sunt însă nemulțumiri și temeri ale sindicaliștilor și ale unor economiști că vom avea parte de scumpiri și creșteri de dobânzi.

Joi a fost a doua zi în care leul s-a apreciat față de euro. Dacă la începutul săptămânii un euro era aproape de 5,08 lei, joi a coborât la 5,06. Această apreciere ne arată că piețele văd o probabilitate mai scăzută ca România să fie retrogradată de agențiile de rating în perioada următoare, la ratingul de țară nerecomandată investițiilor.

Nu a dispărut acest pericol, dar este mai mic. Cu alte cuvinte, piețele văd bine acest pachet clar de măsuri care aduc bani la buget - arată că statul își va putea plăti datoriile în următorii ani.

De pe altă parte, economiștii spun că vom avea parte de scumpiri, prin urmare riscăm în viitor să vedem și creșteri de dobânzi cauzate de inflație.

În plus, veniturile și profiturile companiilor ar putea scădea sau să stagneze. Din acest motiv, deși am văzut o ușoară revenire joi, ieri bursa de valori București a fost pe roșu.

Au continuat și protestele joi, în unele instituții de stat, pentru că unele măsuri vor duce la scăderea veniturilor angajaților de la stat. Liderii de sindicate au mers joi la Guvern, la o discuție cu premierul; consultările vor continua și în zilele următoare, dar au anunțat că așteaptă ca tăierile să fie făcute după analize clare, de sus în jos.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Rețeta pentru a salva economia după doi ani de excese: TVA și accize mărite, CASS la pensii peste 3.000 lei și burse tăiate

Patru miniștri și un vicepremier au ieșit joi în fața românilor pentru a explica măsurile dure pe care le vom avea cu toții de înfruntat.

Ministrul Finanțelor: Datoria publică va depăși 58% din PIB. Suntem de cinci ani în deficit excesiv

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că cheltuielile din bugetul general consolidat au crescut de la 459 miliarde în 2021 la 831 miliarde în prezent, reprezentând o majorare de 43%.

UE plătește 3,66 miliarde de euro pentru modernizarea energetică: Suma primită de România

Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții au anunțat joi o nouă tranșă record de finanțare din Fondul pentru modernizare, destinată sprijinirii tranziției energetice în nouă state membre ale UE, inclusiv România.

Recomandări
Consultări decisive la Palatul Cotroceni. PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții. USR e deschis

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Ilie Bolojan, după discuțiile de la Cotroceni: „Principala provocare este păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi, după consultările cu Nicușor Dan, că România are nevoie de un guvern cu un premier credibil, miniștri competenți și un program adaptat realităților economice.