Florin Jianu: Două milioane de angajaţi din privat au salariul mai mic. E un haos generalizat

61930889
iStock

Aproape două milioane de angajaţi din mediul privat au salariul mai mic, de la începutul anului, în urma schimbărilor vizând trecerea contribuţiilor de asigurări sociale de la angajator la angajat, a declarat marţi Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR.

”Dacă e să tragem o concluzie, e un haos generalizat. Mediul public nu ştie exact cum stau cu salariile, o să vedeţi iarăşi hotărâri de Guvern, ordonanţe de urgenţă, mediul privat nu ştie cum se aplică în acest moment. Dacă e să ne uităm scriptic, în acest moment, aproape 2 milioane de angajaţi din mediul privat salariul mai mic, fără să luăm în calcul faptul că întreprinzătorii găsesc alte formule de premiere a salariaţilor”, a spus preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Consiliul va prezenta date exacte în câteva săptămâni după ce va realiza un studiu pe marginea acestui subiect. Salariile au scăzut în special în domeniul IT, care reprezintă 6% din PIB, a spus Jianu, potrivit news.ro.

Mai mult, criza de pe piaţa forţei de muncă nu impunea o astfel de măsură, subliniază oficialul CNIPMMR.

”Ne dorim ce e mai bun pentru angajaţii noştri. Sunt domenii, de exemplu în construcţii, care nu găsesc angajaţi. Şi nu aveau nevoie în niciun fel de aceste schimbări”, a adăugat Jianu, care se întreabă cui anume au făcut bine aceste schimbări.

Horodniceanu: Salariile procurorilor rămân nemodificate, dar angajaţii DIICOT de la Financiar şi Administrativ pierd 25% din salariu

Angajaţii de la departamentele Financiar şi Administrativ al DIICOT pierd la salariu, în urma modificărilor fiscale aproximativ 25 la sută, a declarat, marţi, procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu. El a precizat că salariile procurorilor rămn nemodificate - nu scad, dar nici nu cresc.

"Există angajaţi care pierd din salariu, ca urmare a acestor modificări, angajaţi ale căror salarii nu se modifică şi angajaţi care pierd drastic, adică aproximativ 25 la sută, precum cei de la departamentele Financiar şi Administrativ ale DIICOT. Procurorii nici nu câştigă, dar nici nu pierd, spre deosebire de grefieri sau de poliţiştii judiciari", a declarat, într-o conferinţă de presă, procurorul şef al DIICOT, care a prezentat bilanţul de activitate pentru 2017, scrie news.ro.

Personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a anunţat declanşarea protestelor începând cu 1 februarie, reclamând că în urma transferului contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului la angajat grefierii cu vechime mai mare de 15 ani în muncă şi în funcţie vor pierde la salariu sume cuprinse între 36 şi 500 de lei.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61939072
Ministerul Muncii promite soluţii pentru cei cărora le scad salariile

Ministerul Muncii promite soluţii pentru cei afectaţi de legea salarizării sau de noul cod fiscal.

61417700
Miliarde de dolari s-au evaporat de pe burse. Câți bani au pierdut cei mai bogați oameni ai lumii

Căderea bursei americane a atras și pierderi substanțiale pentru miliardarii lumii. Potrivit Bloomberg, averile celor mai bogați oameni ai lumii s-au micșorat, luni, cu peste 100 miliarde de dolari.

61924061
Tranzactie gigant din România, investigată. Dispare una dintre cele mai mari bănci

Consiliului Concurenţei investighează tranzacția, în conformitate cu legea în vigoare.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.