Florin Cîțu: Nu se pune problema tăierii salariilor bugetarilor. Criza nu se compară cu cea din 2010

62113003

Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a declarat că nu se va pune problema tăierilor de salarii în sectorul bugetar şi că, deşi este mare, această criză nu poate fi comparată cu cea din 2010.

Florin Cîţu spune că guvernul din care face parte a fost transparent încă de la început şi că a venit cu 16 ministere, unele încă în proces de reorganizare.

”Pot să vă spun că nu va fi austeritate, aşa cum a fost definită ea în 2010, nici nu se pune problema de tăieri de salarii sau alte decizii. Vă spun din capul locului că nu se ajunge la aşa ceva. În ceea ce priveşte reforma aparatului administrativ, noi am fost transparenţi din primul moment. Am venit cu un guvern cu 16 ministere. În acest moment există reorganizări în mai multe ministere. În paralel am profitat de această situaţie şi am accelerat informatizarea aparatului administrativ. Sunt lucruri pe care le-am promis de la venirea la guvernare”, a declarat Cîţu la Digi 24, vineri seara, potrivit News.ro.

Ministrul de Finanţe spune că informatizarea unor instituţii va duce la o altă configurare a aparatului administrativ, în timp, el dând exemplul ANAF.

”Informatizarea ANAF va aduce la buget cel puţin două puncte procentuale din PIB. De aceea trebuie făcută. Bineînţeles că informatizarea va duce la o altă configurare a aparatului administrativ. Dra repet, nu va fi nicio discuţie despre tăieri de salarii şi aşa mai departe. Mai mult, anul acesta au crescut salariile sectorului bugetar, le-am plătit întotdeuna la timp, chiar de criză economică. Deci în ceea ce priveşte salariile, pensiile, nu există aşa ceva, astfel de discuţii ar trebui să iasă din spaţiul public”, a mai declarat Cîţu.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62125446
Jeff Bezos ar putea deveni primul trilionar din lume în urma pandemiei de coronavirus
Omul de afaceri Jeff Bezos ar putea deveni primul trilionar din lume, după ce vânzările Amazon au crescut semnificativ în timpul pandemiei de coronavirus.
62100626
BNR: Datoria externă totală a României a crescut cu 350 milioane euro în primele trei luni
Datoria externă totală a României a crescut cu 350 milioane euro în primele trei luni, la 106,22 miliarde euro, de la 105,87 miliarde euro la 31 decembrie 2019, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României (BNR).
62118461
Stare de alertă. Guvernul a decis prelungirea şomajului tehnic până la data de 1 iunie
Guvernul a decis joi prelungirea şomajului tehnic până la data de 1 iunie, cu posibilitatea menţinerii acestei forme de sprijin în domeniile care vor fi în continuare restricţionate, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.