BNR: Datoria externă totală a României a crescut cu 350 milioane euro în primele trei luni

62100626
iStock

Datoria externă totală a României a crescut cu 350 milioane euro în primele trei luni, la 106,22 miliarde euro, de la 105,87 miliarde euro la 31 decembrie 2019, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României (BNR).

"În perioada ianuarie - martie 2020, datoria externă totală a crescut cu 350 milioane euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 74,867 miliarde euro la 31 martie 2020 (70,5% din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,7% faţă de 31 decembrie 2019; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 martie 2020 nivelul de 31,355 miliarde euro (29,5% din totalul datoriei externe), în scădere cu 2,7% faţă de 31 decembrie 2019", arrată datele BNR.

De asemenea, în perioada ianuarie-martie 2020, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 1,365 miliarde euro, comparativ cu 1,120 miliarde euro în perioada ianuarie-martie 2019; în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 640 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 39 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un excedent mai mare cu 137 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mare cu 219 milioane euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat valoarea netă negativă de 551 milioane euro (comparativ cu o valoare netă pozitivă de 1,235 miliarde euro în perioada ianuarie – martie 2019), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 248 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 799 milioane euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 14,5% în perioada ianuarie - martie 2020, comparativ cu 18,6% în anul 2019. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 martie 2020 a fost de 5 luni, în comparaţie cu 4,6 luni la 31 decembrie 2019.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 martie 2020 a fost de 77,3%, comparativ cu 73,8% la 31 decembrie 2019.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62118461
Stare de alertă. Guvernul a decis prelungirea şomajului tehnic până la data de 1 iunie
Guvernul a decis joi prelungirea şomajului tehnic până la data de 1 iunie, cu posibilitatea menţinerii acestei forme de sprijin în domeniile care vor fi în continuare restricţionate, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice.
62093032
Stare de alertă. Operatorii sunt obligați să asigure transportul gratuit al elevilor
Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat joi adoptarea unei ordonanţe de urgenţă conform căreia operatorii de transport vor avea obligaţia să asigure transportul gratuit al elevilor, sub sancţiunea încetării contractelor.
62125260
Topul celor mai bogate orașe din România. Bucureștiul și Cluj-Napoca nu sunt pe primele locuri
O analiză a orașelor din România cu cea mai puternică economie realizată de reprezentanții platformei UrbanizeHub arată că Bucureștiul și Cluj-Napoca se află abia pe locurile 9 și 10, clasamentul fiind condus de orașul Ghimbav.