Fiscul, pus la zid de contabili. Cum vrea ANAF să vadă dacă multinaționalele evită să plătească impozite la noi

×
Publicitate

Fiscul a început o amplă verificare pentru a vedea dacă unele companii, care au sedii aici, trimit profiturile în alte țări pentru a scăpa de plata impozitului.

Instituția a anunțat că, până la finalul lunii august, va colecta date de la mii de firme legate de cheltuielile din ultimii 5 ani. Demersul a dus la nemulțumiri din partea contabililor, care spun că această solicitare a ajuns și la societăți care n-au tranzacții externe.

Verificarea vizează 2.800 de firme înregistrate în România, anunță ANAF. Instituția vrea să vadă dacă există situații în care companiile multinaționale evită să plătească impozit pe profit aici.

De exemplu, o companie care are afaceri aici, dar sediul central în altă țară, ar putea, teoretic, să exporte profitul prin facturarea unor prestări de servicii, de exemplu de consultanță, către firma-mamă.

Suspiciuni de transfer de bani în paradisuri fiscale

Ar fi vorba și de unele companii suspectate că trimit bani în paradisuri fiscale, potrivit unui proiect de lege depus deja de câțiva ani în Parlament, care ar interzice acest lucru. Aceste companii, deși au afaceri de anvergură, raportează profit zero sau chiar pierderi în România.

Daniel Zamfir, senator: „Sunt exemplele din telefonie, din zona asigurărilor, din zona retail-urilor. Să nu ne ascundem după deget, ANAF-ul le știe, are posibilitatea să intervină asupra acestui mecanism.”

ANAF a trimis notificări companiilor pentru a trimite informații legate de cheltuielile din ultimii 5 ani, în termen de doar 10 zile. Nefiind un control fiscal, unii contabili au refuzat.

Valentina Saygo, expert contabil: „Au fost trimise adresele către contribuabili cu acționariat românesc, către contribuabili care nu au tranzacții externe. Cred că ANAF ar trebui să se ducă să își facă lecțiile, să folosească informațiile pe care le are și să se adreseze direct acelor contribuabili care într-adevăr ar putea fi în această situație. Părerea mea e că este un mesaj populist.”

Președintele ANAF: Ne concentrăm pe date, nu pe populism

Într-un comunicat de presă, președintele ANAF a declarat că „obiectivul nostru este să analizăm în mod riguros și structurat datele disponibile, înainte de a demara acțiuni de control în cazurile în care există suspiciuni privind transferul nejustificat de profituri în afara țării.”

Pe de altă parte, România are printre cele mai mici cote de impozit pe profit din Uniune.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
De la cine a împrumutat România o sumă uriașă de bani. ”Una dintre cele mai importante operațiuni financiare din ultimii ani”

Ministerul Finanţelor a împrumutat de pe pieţele externe 4,7 miliarde de euro, în urma unei emisiuni de obligaţiuni lansate în 9 iulie, dar costurile de împrumut, deşi în scădere, rămân ridicate, a anunţat, vineri, instituţia, printr-un comunicat.

Microsoft face concedieri în România. Câți angajați sunt afectați și cum îi va răsplăti gigantul american

Microsoft va concedia între 150 și 200 de angajați din România, în cadrul unei noi runde de disponibilizări la nivel global.

Impozitul pe proprietate va crește de la 1 ianuarie. Va fi calculat după „valoarea reală”, de piață, a locuinței

De la 1 ianuarie, impozitul pe proprietate va fi mai mare, pentru că va fi calculat în funcție de valoarea de piață a locuinței și nu de cea veche, înregistrată la primărie și neactualizată de ani de zile.

Recomandări
Drona care a declanșat RO-Alert în Botoșani, găsită prăbușită într-un lan de porumb din Suceava. Anunțul MApN

O dronă a pătruns sâmbătă în spațiul aerian al României și a fost semnalată în zona localității Știubieni, din județul Botoșani. Armata a ridicat două aeronave F-16 pentru monitorizarea situației, iar obiectul zburător a fost găsit ulterior prăbușit.

Reacția Rusiei după ce Volodimir Zelenski a anunțat că e dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la summit-ul din Miami

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat dispus să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin în cadrul summitului G20 de la Miami, potrivit unui interviu difuzat sâmbătă de un post de televiziune german.

Ilie Bolojan: „E timpul pentru decizii”. Premierul interimar avertizează asupra costurilor blocajului politic

Premierul interimar Ilie Bolojan susține că România are nevoie urgentă de un guvern stabil și acuză PSD că a refuzat soluțiile de compromis propuse de PNL, USR și UDMR.