Eurostat: Inflaţia din România este cea mai mare din UE pentru a opta lună la rând

62492172

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în octombrie până la 2,3%, de la un nivel de 2,1% în septembrie, iar România este, pentru a opta lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Luna trecută, cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei din UE s-au înregistrat în Slovenia (0,0%), Lituania şi Irlanda (ambele cu 0,1%), iar cele mai ridicate au fost în România (5%), Belgia şi Estonia (ambele cu 4,5%), arată datele publicate marţi de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).

Comparativ cu septembrie 2024, rata anuală a inflaţiei a scăzut în două state membre UE, a rămas stabilă în şase şi a crescut în 19 ţări membre UE, inclusiv în România de la 4,8%, până la 5%.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat în octombrie până la 2%, de la 1,7% în septembrie, când s-a înregistrat cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani şi jumătate. Inflaţia în zona euro este astfel fix la nivelul ţintă avut în vedere de Banca Centrală Europeană.

De asemenea, datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a menţinut la 2,7%. Un alt indicator care, pe lângă preţurile la energie şi alimente, exclude şi preţurile la ţigări şi alcool, s-a menţinut la 2,7%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Potrivit datelor publicate săptămâna trecută de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România rata anuală a inflaţiei a urcat, în octombrie 2024, la 4,67%, de la 4,62% în septembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,75%, cele nealimentare cu 3,45%, iar serviciile cu 7,66%.

Conform INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în octombrie 2024 comparativ cu septembrie 2024 a fost 100,71%. Rata anuală a inflaţiei în octombrie 2024 comparativ cu octombrie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 5%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2023 - octombrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2022 - octombrie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 6,1%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate luni de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61974593
Câți bani a încasat statul, până acum, de pe urma amnistiei fiscale. Cea mai mare plată a fost de 2,4 miliarde de lei

Amnistia fiscală a adus până acum în conturile Ministerului Finanțelor suma de 3,6 miliarde de lei, iar până la 20 decembrie aceasta poate aduce între 5,5 și 6 miliarde de lei, informează Profit.ro.

62277485
Pentru prima dată, Ungaria a depăşit România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone

Banca Naţională a Ungariei a achiziţionat 14,5 tone de aur la finalul lunii septembrie a acestui an, fiind pentru prima oară în istoria modernă când statul vecin deţine mai multe rezerve de aur decât România.

62498910
Criza fermelor din România. Seceta a dus la peste 120 de insolvențe în nouă luni și pierderi masive pentru agricultori

Seceta din ultimii ani a făcut ca multe dintre fermele din țară să intre în insolvență, iar altele de abia mai reușesc să reziste.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.