Efectele acordului economic UE-Japonia în România. Produsele care se ieftinesc și cu 30%

×
Publicitate

Celebra carne de vită, Kobe, din Japonia, sosul de soia nipon, vinul de orez - sake, ceaiul verde, unele maşini şi televizoare, din ţară soarelui răsare se vor ieftini cu 10 până la 30% şi în România.

Asta după ce Uniunea Europeană şi Japonia, au semnat cel mai important acord comercial din istorie. Tratatul deschide şi piaţa japoneză pentru investitorii români care doresc să exporte acolo vinurile, carnea sau brânzeturile româneşti, de exemplu.

Alimentele tradiţionale japoneze, pe care şi restaurantele cu specific nipon de la noi le folosesc, cum ar fi sosul de soia, ceaiul verde sau celebra supă "dashi" vor scăpa de taxele vamale de anul viitor, adică se vor ieftini.

Elena Broscaru, reprezentant restaurant Yuki: "Dashi este compus din Katsuobushi, adică fulgi de peşte, afumaţi şi uscaţi timp de trei luni consecutiv şi dup-aia daţi pe o razătoare mică. Se combină cu alga kombu, care este o algă mai mare. Noi le combinăm pe acestea, punem apă fiartă pe deasupra, ceea ce este baza, sau sufletul mâncării tradiţionale japoneze."

Cea mai cunoscută şi scumpă carne importată din Japonia este carnea de vită Kobe - care are taxe vamale de până la 40%.

Ionuţ Constantin, manager restaurant Vacamuuu: "În restaurantul nostru poate fi găsită undeva la 200 de grame, 900 de lei, o servim pe sare de Hymalaia. Modul în care a fost hrănită şi crescută o face să fie atât de apreciată şi de căutată. Este o rasă de vită care este servită cu bere şi este masată zilnic, i se face masaj."

Iar atât de stricte sunt regulile din Japonia, încât certificatul care însoţeşte carnea are inclusiv poza fermierului care a crescut vaca şi i-a făcut masajul.

Ştefan Liiceanu, project manager Takumi: "Reducerea unor taxe vamale sau eliminarea lor completă ar fi o veste foarte bună pentru consumatori. Mai ales că produsele cu valoare adăugată mare, să vă dau un exemplu cuţitele renumite în toată lumea sau chimonourile produsele din mătase sunt taxate cu 15%"

Iar aceste taxe vamale sunt puse peste preţul produsului cu tot cu transport, peste care se calculează TVA-ul, aşa că eliminarea ar înseamnă reduceri de cel puţin 20 de procente. Ieftiniri se vor simţi şi la piesele de maşini sau autoturismele japoneze - unde taxele sunt de 10%.

Kisaburo Ishii, ambasadorul Japoniei în România: "De asemenea acest tratat nu este doar pentru scăderea tarifelor, ci şi pentru pentru stabilirea unor reguli de investiţii, protejarea denumirilor geografice şi a vieţii private, dar şi, surprinzător, pentru susţinerea măsurilor contra schimbărilor climatice"

Pe harta firmelor româneşti care exporta deja în Japonia sunt 271 de companii, în care lucrează 21.000 de oameni. Trimitem acolo în special seifuri, volane de maşini, mobilă de bucătărie, termopane şi apă minerală. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Vremea instabilă a afectat profiturile ștrandurilor și piscinelor: ”Dăm 20 de bilete pe zi”

Vremea capricioasă din această vară le-a stricat planurile celor care administrează ştranduri sau piscine. Au fost prea puţine zile cu soare, aşa că nu-şi pot acoperi cheltuielile cu angajaţii şi cu întreţinerea bazinelor.

Pe cine ar vrea Teodorovici să ierte de datorii. Banii, suficienți pentru a face 4.000 km de autostradă

Guvernul pregăteşte o amnistie fiscală pentru toamna aceasta, prin care vrea să salveze de la faliment companiile cu datorii uriaşe la buget.

Mugur Isărescu a obţinut în 2017 venituri de 787.206 lei pentru funcția de la BNR

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a obţinut în 2017 venituri de 787.206 lei pentru funcţia pe care o deţine, conform declaraţiei de avere postată pe pagina de internet a băncii.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Comenzile din China s-au prăbușit după noile taxe. În România, numărul coletelor din afara UE a scăzut chiar și cu 50%

La aproape două luni de la intrarea în vigoare a taxei europene pentru comenzile din afara Uniunii Europene, numărul coletelor venite din China a scăzut chiar și cu 50%.