După ce a aplicat o ”terapie de șoc”, Argentina a reuşit să înregistreze în primul trimestru din 2024 un excedent bugetar

62443993
Agerpres

Argentina a reuşit să înregistreze în primul trimestru din 2024 un excedent bugetar de 275 de miliarde de peso (300.000 de dolari), a anunțat bucuros noul preşedinte Javier Milei, care evocă o ”realizare istorică”.

Javier Milei a subliniat că Argentina a înregistrat primul său excedent public trimestrial din 2008 încoace.

În urmă cu câteva luni, noul președinte anunța că va aplica o terapie de șoc economiei Argentinei.

În primul trimestru al lui 2024, statul argentinian a înregistrat un excedent de aproximativ 275 de miliarde de peso (309.000 dolari), a anunţat luni la telviziunea naţională preşedintele argentinian.

”Acesta este primul trimestru cu un excedent financiar din 2008”, a subliniat el, referindu-se la primul an de guvernare al rivalei sale politice de stânga Cristina Kirchner, potrivit News.ro, care citează AFP.

Este vorba despre ”o relizare de dimenisuni istorice la scară mondială”, s-a lăudat Javier Milei, care a ajuns la putere în decembrie.

”Dacă statul nu cheltuieşte mai mult decât încasează şi nu a recurs la emiterea (de monedă), nu există inflaţie. Asta nu e magie”, a adăugat Javier Milei, un economist ultraliberal care se defineşte el însuţi drept un ”anarho-capitalist”.

Şeful statului argentinian a promis să aducă deficitul bugetar la zero - un obiectiv mai ambiţios decât cel impus de către Fondul Monetar Internţaional (FMI), cu care Argentina a încheiat un acord de împrumutare a sumei de 44 de miliarde de dolari.

În acest scop, el a lansat un program de austeritate draconic, care include o paralizie a lucrărilor publice, concedierea funcţionarilor, închiderea administraţiilor, reducerea subvenţiilor şi ”îngheţarea” bugetului, în contextul în care inflaţia a atins 290% pe an, iar jumătate din populaţie trăieşte în sărăcie.

”Să nu speraţi la o soluţie prin cheltuieli publice”, avertizează Javier Milei.

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62443909
Firmele din România care vor primi până la 150.000 de euro de la stat. Guvernul a aprobat ordonanța

Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, programul Electric UP 2, în baza căruia întreprinderile mici şi mijlocii şi firmele din domeniul HoReCa vor beneficia de un ajutor de până la 150.000 de euro.

62443724
„Shrinkflation”, fenomenul care pune stăpânire pe rafturi. Cum ascund comercianții inflația galopantă sub etichete

Fenomenul prin care producătorii reduc gramajul produselor fără să le şi ieftinească ia amploare peste tot în lume. În acest context, Franța este prima țară europeană care le cere magazinelor să pună etichete clare.

62443569
Michelin mută la Zalău o parte din producţia unei fabrici închise în Polonia

Gigantul francez Michelin mută o parte din producție din Polonia în România.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.