Prețul stabilit la bursă pentru marți seară depășește 1.000 de euro pe megawatt. De vină pentru aceste scumpiri de moment ar fi lipsa unităților de stocare, dar și scăderea producției. Prețurile pentru câteva minute din orele de vârf nu vor duce însă la facturi cu mult mai mari, decât dacă astfel de perioade cu temperaturi extreme se vor prelungi.

Cu aparatele de aer condiționat în funcțiune, inclusiv noaptea, consumul de electricitate a crescut serios. Arșița ne-a prins într-un moment nepotrivit, pentru că și producția este afectată.

Un reactor de la Cernavodă este închis, pentru că sunt programate lucrări de mentenanță. Nu funcționează nici câteva centrale pe gaz, inclusiv cea de la Brazi. Iar din cauza secetei, și Dunărea are un volum mai mic, ceea ce înseamnă că nici unitatea de la Porțile de Fier 1, de exemplu, nu produce la capacitate maximă.

Prosumatorii nu sunt suficienți

Mihnea Cătuți, expert energie EPG: „Din păcate, avem mai multe instalații care nu funcționează așa cum ar trebui, și cel mai mult se vede asta seara, în momentul în care și cei care sunt prosumatori, au panouri fotovoltaice pe acoperiș, nu mai produc, nu au suficientă capacitate de stocare pentru a muta acea curbă de consum către seară, și din pricina asta avem nevoie de importuri foarte mari. Poate să însemne chiar și o treime din consumul național asigurat din importuri.”

Prețurile și volumele cumpărate cresc seara pe piețele pe termen scurt.

Corespondent PROTV:  „Pe piața pentru ziua următoare, un megawatt a ajuns la un nou record – peste 5.300 de lei, adică peste 1.000 de euro. Tranzacțiile sunt la acest preț însă doar pentru un sfert de oră, în jurul orei 19:00, când e și vârful de consum. În general, spre seară crește consumul, deci volumele tranzacționate sunt mai mari, când cererea este în creștere. Este influențat astfel și prețul mediu al zilei – 224 de euro pe megawatt a fost în ziua anterioară, de pildă. Dar, așa cum vedem pe această hartă, avem acum, din păcate, cea mai scumpă electricitate din Europa.”

Pentru că aceste fluctuații sunt momentan rare, scumpirile nu ajung deocamdată în facturi. Soluția pentru temperarea prețurilor este stocarea energiei de peste zi, când panourile fotovoltaice produc mai mult. Deși în multe zone s-au instalat baterii, nevoia este mult mai mare.